Nume
Parola
Vizualizări: 4293
Nu vă lăsați înșelați! Achiziționați produse conforme!
Chisinau, 9 Iulie 2015 — Stimați consumatori, nu achiziționați produse chimice de uz casnic neconforme, contrafăcute, deoarece vă puneți sănătatea și viața în pericol. Optați pentru mărfuri originale certificate – în felul acesta vă asigurați că dați bani pentru un produs de calitate, inofensiv, iar prin cumpărătura dvs. susțineți agenții economici legali, dar nu falsificatorii.
Apelul nostru vine în contextul în care, recent, la un întreprinzător ce comercializa produse chimice și cosmetice, organele de supraveghere a pieței au depistat că unele produse aveau termenul de valabilitate expirat. Totodată, agentul economic nu deţinea informaţii despre originea produsului (denumirea şi marca producătorului sau denumirea importatorului, adresa acestuia ş.a. De asemenea, nu erau indicate masa/volumul, principalele caracteristici calitative ale produsului, compoziţia, aditivii folosiţi, eventualele riscuri, modul de utilizare, de manipulare, depozitare sau păstrare, contraindicaţiile.
Toate aceste nereguli arată că mărfurile respective sunt neconforme, iar utilizarea lor prezintă riscuri pentru consumatori. Alergii, arsuri ale pielii, iritații ale mucoaselor, intoxicații – sunt doar câteva din problemele care pot apărea ca rezultat al utilizării produselor chimice de uz casnic neconforme, falsificate. Nu mai puțin important este și faptul că nimeni nu garantează eficiența acestor produse care, de altfel, vă pot deteriora bunurile.
Pentru a nu vă lăsa înșelați, dar și pentru a descuraja practicile neloiale de business, Asociaţia Patronală în domeniul Conformităţii Produselor din Republica Moldova vă recomandă să fiți insistenți și să solicitați informații caracteristice mărfurilor pe care intenționați să le achiziționați, inclusiv întrebați despre prezența certificatului/declarației de conformitate. Nu procurați produse chimice de uz casnic comercializate la marginea străzii, în locuri neautorizate. Cereți bonul de casă.
Potrivit art. 9 al Legii nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor, vânzătorul este obligat:
a) să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt inofensive şi corespund cerinţelor prescrise sau declarate;
b) să nu comercializeze produse despre care deţine informaţii că sunt periculoase sau care se consideră periculoase;
c) să anunţe, imediat, autorităţile competente, precum şi producătorul respectiv, despre existenţa pe piaţă a oricărui produs de care are cunoştinţă că este periculos şi/sau falsificat (contrafăcut);
d) să retragă din comercializare produsele la care organele de control sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea cerinţelor prescrise sau declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care pot fi eliminate neconformităţile respective;
e) să asigure respectarea condiţiilor tehnice stabilite de producător pentru produs;
f) să înmâneze bon de casă sau un alt document, care confirmă faptul cumpărării produsului, conform unui regulament aprobat de Guvern;
g) să deţină registrul de reclamaţii la un loc vizibil şi să înregistreze reclamaţiile consumatorilor conform unui regulament aprobat de Guvern;
h) să asigure respectarea condiţiilor igienico-sanitare;
i) să răspundă pentru prejudiciul cauzat de produsul necorespunzător, pe toată durata de funcţionare sau a termenului de valabilitate stabilite, cu condiţia respectării de către consumator a regulilor de transport, depozitare, păstrare, utilizare şi consum.
Dacă aveți dubii privind calitatea produsului procurat, apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor sau la un organism de evaluare a conformităţii (organism de certificare sau laborator de încercări acreditate).

Asociaţia Patronală în domeniul Conformităţii Produselor din Republica Moldova

Autor: Asociația Patronală în domeniul Conformităţii Produselor din Rep

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă