Femeia în vârstă de 35 de ani avea datorii la jocurile de noroc în valoare de 9.500 de dolari şi plănuise să provoace incendiul, apoi să îl stingă, în speranţa că familia o va recompensa pentru fapta ei „eroică”.

Tatăl copiilor, Lin Shengbin, se afla într-o călătorie de afaceri când a avut loc tragicul incident. El a lăudat pe blogul său decizia instanţei de a o condamna la moarte pe dădacă: „În sfârşit, diavolul a fost pedepsit prin lege. Am fost torturat zi şi noapte, în ultimele 200 de zile. Astăzi, iată că s-a dat în sfârşit decizia”.

Cazul a fost mediatizat şi tratat pe larg de presa chineză, în condiţiile în care numeroase familii care fac parte din clasa mijlocie au angajate bone din mediul rural, care au grijă de copii cât timp părinţii sunt la serviciu, gătesc şi fac curat.

Lin Shengbin, un om de afaceri de succes, trăia cu familia într-un apartament de 3 milioane de dolari, în centrul oraşului Hangzhou, capitala tehnologiei din China.

Dădaca fusese angajată de familie în 2016. Femeia era dependentă de jocuri de noroc şi juca toţi banii pe care îi câştiga de la familie, ba mai mult, aceasta ar fi amanetat mai multe bijuterii ale familiei, pentru a face rost de mai mulţi bani.

Înainte să dea foc apartamentului, femeia a căutat pe internet mai multe informaţii despre cum să provoace incendiul, dar şi dacă riscă să ajungă la închisoare, în caz că va fi prinsă. De asemenea, ea a furat bunuri în valoare de 28.000 de dolari din locuinţă, printre care bijuterii şi ceasuri, iar familia îi mai împrumutase alţi 18.000 de dolari.

Dădaca a început prin a da foc cărţilor din living, dar când incendiul a început să se extindă incontrolabil, femeia a fugit din apartament, lăsându-i în casă pe cei trei copii, doi băieţi şi o fetiţă, şi pe mama lor.

Într-o scrisoare făcută publică în timpul procesului, bona şi-a exprimat regretul pentru fapta ei şi a declarat că dacă „moartea mea ar face lucrurile să fie ca la început, atunci sunt dispusă să îmi accept condamnarea”.

Guvernul din China susţine că pedepsele cu moartea au devenit foarte rare, în ultimii ani, însă nu a dat statistici care să arate câţi oamenii sunt condamnaţi la moarte anual. New York Times scrie că, în continuare, China execută mai mulţi prizonieri decât orice altă ţară din lume.