/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Tancurile Abrams, retrase de pe front

/FOTO/ Din 1 martie vor fi eliberate certificate de înmatriculare de model nou

missing
10 februarie 2018, ora 13:21

Astfel, lista datelor şi formularea câmpurilor de date din certificatul de înmatriculare se aduc în conformitate cu prevederile Directivei 1999/37/CE a Consiliului Uniunii Europene privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

Prin urmare, câmpul de date D2 se reformulează din „Modelul” în „Tipul vehiculului”, Câmpul de date D3 se reformulează din „Tipul caroseriei” în „Descrierea comercială”, iar câmpul de date J1 se reformulează din „Tipul vehiculului” în „Categoria/subcategoria vehiculului”. Câmpul de date P5 „Numărul motorului” se exclude, iar câmpul de date X se reformulează în „X1 Menţiuni speciale”.

Totodată, reieşind din prevederile Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, certificatul de înmatriculare va fi completat cu un câmp de date nou ”J2 Tipul caroseriei”.

În baza cererilor privind confecționarea certificatelor de înmatriculare depuse până la data de 24 februarie 2018 inclusiv, vor fi eliberate certificate de înmatriculare de model vechi VP2015. Cetățenii care vor depune cereri privind confecționarea certificatelor de înmatriculare începând cu ziua de 26 februarie curent vor primi certificate de model nou. Totodată, precizăm că certificatele de înmatriculare solicitate până la data de 24 februarie 2018 vor fi perfectate până în ziua de 28 a lunii curente inclusiv, indiferent de termenul de acordare a serviciului ales.

Agenția Servicii Publice atenționează cetățenii că, în contextul modificărilor operate, în perioada 26-28 februarie 2018 va fi sistată recepționarea comenzilor pentru serviciile de eliberare a certificatului de înmatriculare în regim de urgență (6, 24 ore, 3 zile lucrătoare).

Certificatele de înmatriculare şi certificatele de înmatriculare provizorii pentru vehicule, eliberate până la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 423 din 12 iunie 2017, rămân valabile până la expirarea termenului de valabilitate al acestora. Prețul noilor documente rămâne neschimbat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram