„Am fost auziţi şi susţinuţi”. Johannes Hahn şi Federica Mogherini vor fi informaţi despre încălcările sistematice ale drepturilor omului în Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, precum şi Comisarul Uniunii Europene pentru politica vecinătății și negocierile de extindere, Johannes Hahn, vor fi informaţi despre încălcările sistematice ale drepturilor omului şi principiilor statului de drept în Republica Moldova. Despre aceasta au vorbit membrii delegaţiei „Partidului Nostru”, Ilian Caşu şi Elena Griţco, care au făcut totalurile vizitei la Strasbourg.

După cum a declarat vicepreşedintele „Partidului Nostru” Ilian Caşu, în cadrul întâlnirilor cu deputaţii europeni, aceştia şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu implementarea sistemului mixt al alegerilor parlamentare. Potrivit lui Caşu, deputaţii afirmă că sistemul respectiv va cauza probleme grave democraţiei din Moldova. „Ei cred mai mult în fapte şi reforme, decât în declaraţii cu tentă europeană a celor de la Chişinău”, a subliniat Caşu.

„Scopul vizitei noastre a fost atins. Am venit aici, în Parlamentul European, ca să fim auziţi, să fie luată o atitudine vizavi de situaţia din Republica Moldova, de încălcarea drepturilor omului şi europarlamentarii ne-au auzit şi ne susţin în ceea ce priveşte încetarea terorii şi persecuţiilor politice în Republica Moldova, pe criterii politice, falsificarea de dosare penale, deschiderea neîntemeiată de dosare penale şi persecutarea membrilor familiilor noastre”, – a continuat un alt vicepreşedinte al PN Elena Griţco.

Griţco a subliniat că vizita la Strasbourg a adus rezultate. În urma întrevederii cu delegaţia „Partidului Nostru”, vicepreşedintele Parlamentului European Dimitrios Papadimoulis i-a asigurat că va îndrepta o interpelare privind încălcările sistematice ale drepturilor omului în Moldova, Înaltului reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, precum şi Comisarului pentru politica vecinătăţii şi negocierile de extindere, Johannes Hahn.

Delegaţia „Partidului Nostru” s-a aflat la Strasbourg, la sesiunea plenară a Parlamentului European, unde a avut un şir de întrevederi cu mai mulţi funcţionari europeni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...