Persoanele care postează documente ce conțin date cu caracter personal pe rețelele de socializare vor fi sancționate

act

Persoanele care postează acte de identitate și alte documente ce conțin date cu caracter personal pe rețelele de socializare vor fi sancționate. Aceasta, după ce în ultima perioadă tot mai mulți oameni distribuie anunțuri despre găsirea actelor de identitate, dar și a permiselor de conducere în vederea identificării deținătorilor acestora.

Deseori aceste postări sunt însoțite de plasarea unor poze ale documentelor respective. Deși, scopul pare a fi nobil, nu întotdeauna se iau în considerație riscurile posibile la care sunt supuși atât deținătorul legal al actului pierdut, cât și utilizatorul care postează informația respectivă.

Conform prevederilor articolului 741 alineatele (3) și (4) din Codul Contravențional al Republicii Moldova, încălcarea drepturilor subiectului datelor cu caracter personal de a fi informat, de acces la datele cu caracter personal, de intervenţie asupra datelor cu caracter personal, de opoziţie şi de a nu fi supus unei decizii individuale, precum și încălcarea regulilor de utilizare a datelor cu caracter personal, reprezintă contravenții și se sancționează cu:

– amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice;
– amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere;
– amendă de la 120 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Datele cu caracter personal publicate pe site-urile de socializare vulnerabilizează siguranța persoanelor care pot deveni victime ale unor abuzuri, precum furtul de identitate, pierderi financiare sau alte infracțiuni realizate prin utilizarea ilicită a datelor cu caracter personal ale acestora.

Astfel, persoanele care au găsit acte de identitate ar trebui comunice imediat oamenilor legii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Stela Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente