Şedinţa de judecată a durat două ore şi jumătate, dar examinarea contestaţiei a fost amânată pentru 10 iulie, când urmează să fie invitaţi mai mulţi martori. Fostul primar de Cimişeni, Ghenadie Rabei, se vede deja în vechiul său fotoliu, pe care l-a ocupat timp de 12 ani. Acesta este ferm convins că cererea sa va fi satisfăcută de instanţă. 

Scrutinul local din 28 iunie s-a desfăşurat fără încălcări, spune preşedintele comisiei electorale din Criuleni. 

În urma scrutinului local din 28 iunie, primar de Cimişeni a fost aleasă liberal-democrata Valentina Pisarenco, care a obţinut 50,82 la sută din sufragii. Diferenţa a fost făcută de 23 de voturi, din totalul celor 1414 locuitori ai satului care au mers la urne. 

Precizăm că Ghenadie Rabei a devenit cunoscut opiniei publice prin comportamentul său violent. În primăvara anului 2013, el l-a lovit cu scaunul în cap pe un subaltern, moment care a fost înregistrat de camerele de supraveghere. Totodată, fostul primar este cercetat penal pentru faptul că nu a indicat în declaraţia de avere din 2012 circa 1.780 de terenuri, zece unităţi de transport, şase conturi bancare, un venit de peste 64,5 mii de lei, dar şi un transfer bancar de circa 80 de mii de euro. Ghenadie Rabei mai are la activ un al treilea dosar penal în care este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.