Tentative de contrabandă cu ţigări şi anabolizante contracarate la frontieră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Angajații Serviciului Vamal au prevenit două tentative de scoatere ilegală din țară a bunurilor nedeclarate, fiind depistate 150 de fiole cu produse anabolizante și 6.000 de țigarete nedeclarate.

Produsele anabolizante au fost reținute în dimineața zilei de astăzi, la ieșirea din țară prin postul vamal „Cahul”. Bunurile au fost detectate de către patrupedul Serviciului Vamal într-un microbuz care transportă pasageri și colete în Comunitatea Europeană. Acestea se aflau într-o valiză, care îi aparținea unuia dintre pasageri – un bărbat de 42 ani, domiciliat în raionul Cantemir.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat pe aeroportul din Capitală ieri seară, în cadrul verificării bagajelor pasagerilor cursei Chișinău-Londra. Produsele de tutungerie au fost descoperite în bagajul de cală al unui conațional, în vârstă de 23 de ani.

Bunurile au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenienților le-au fost aplicate amenzi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...