Guvernul a decis: Actele de studii emise în regiunea transnistreană vor fi apostilate

Actele de studii eliberate începând cu anul 1992 de către instituţiile de învăţământ din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi mun. Bender vor fi apostilate.

În acest sens, Executivul a aprobat astăzi o hotărâre privind completarea cadrului normativ în vigoare cu reglementări care vor permite aplicarea apostilei pe actele emise în regiunea transnistreană, în particular de Universitatea „T.G. Şevcencko” din Tiraspol.

Astfel, tinerii din stânga Nistrului vor avea posibilitatea să-şi continue studiile şi să se angajeze în câmpul muncii în străinătate.

Actele de studii vor fi elaborate conform standardelor şi recomandărilor experţilor europeni.

Modelul formularului va fi unul neutru, aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Totodată, sigiliile şi ştampilele nu vor conţine simboluri de stat, simboluri ale altor formaţiuni de tip statal sau însemne şi menţiuni care pot fi asimilate acestora.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare