/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/VIDEO/ Moldoveni, mercenari în Ucraina: „Pentru mine durează cinci secunde să omor un om”

missing
07 februarie 2018, ora 11:20

Vitalie Cojocari, 35 de ani, locuitor al orașului Cimișlia. La începutul anului 2015, Vitalie a fost la război în Ucraina. Pentru asta a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, cu suspendare condiționată pe un termen de doi ani.

„Pentru mine durează cinci secunde să omor un om. Cu degetele îl pot ucide. Eu nu privesc în ochi niciodată. Nu trebuie să privești în ochi jertfele. Noi suntem mercenari și pentru noi asta e un serviciu. Purtăm măști, noi nu cruțăm pe nimeni. Nu contează cine e”, povestește mercenarul Vitalie.

Decizia de a pleca în Ucraina Vitalie a luat-o la o beție. Se afla în orașul Basarabeasca la niște prieteni de pahar – Zaiaț și Hamiak. Acolo, a alunecat pe mâinile racolatorilor. A plecat la război în aceeași seară, fără acte de călătorie. Unul dintre cei care i-au făcut oferta l-a ajutat să iasă din Moldova. Era un angajat al Întreprinderii de Stat Căile Ferate din Moldova. Vitalie a fost ostaș cu leafă într-o formațiune armată din autoproclamata Republică Populară Luhansk.

„Ne-au plătit 1000 de hrivne și atât. Pentru idee și pentru popor. Nu trebuie de dus acolo. E țara lor, lasă ei să se lămurească. Îmi pare rău de tot și de multe. Dar cel mai mult îmi pare rău că nu am murit acolo. Cineva a rămas fără părinți, copii, nepoți, din cauza mea. Regret tot. De ce mi-a trebuit să plec acolo?”, mai spune Vitalie.


În Moldova – mercenari, în Ucraina – teroriști

Potrivit Serviciului de Securitate și Informații, în jur de 100 de moldoveni au ajuns în tranșeele separatiștilor, luptând într-un război care nu le aparține. Jumătate dintre ei au fost deja identificați, iar mai puțin de un sfert au ajuns pe banca acuzaților. Dacă în Republica Moldova aceste persoane sunt condamnate pentru mercenariat și riscă până la zece ani de închisoare, în Ucraina – infracțiunile comise de ei sunt considerate – activități teroriste și sunt pedepsite cu până la 15 ani de închisoare sau detenție pe viață.

„Pentru noi ei sunt criminali. Pentru noi ei sunt teroriști. Noi îi cercetăm în baza articolelor care prevăd participarea în organizații teroriste, omoruri”, a precizat Igori GUSIKOV, șeful Aparatului directorului Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, mai mult de jumătate din mercenarii moldoveni sunt originari din regiunea separatistă Transnistria. Andrei Suslov este unul dintre ei. Din Transnistria, acesta a plecat la Moscova, iar de acolo în Donețk. S-a înrolat în gruparea militară “Sparta”. Misiunea lui Andrei era ca să identifice grupurile conspirative și să bombardeze străzile cu aruncătoare de grenade.

„Eu declar cu răspundere că nimeni nu mi-a promis și nu mi-a dat bani. Participarea mea în conflict a avut o poziție strict principială – antifascistă. Pe mine din copilărie m-au învățat să-i apăr pe cei slabi. În această situație eu nu am putut proceda altfel. Și în afară de cuvântul mulțumesc pe teritoriul Ucrainei, a Republicii Populare Donețk, eu altceva nu am auzit. Eu nu sunt mercenar”, susține Andrei Suslov, mercenar.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram