Mold-Street: PD a creat „un soi de Guvern din umbră” în noul sediu al formaţiunii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a anunţat despre crearea a nouă departamente de specialitate, constituite din specialişti atât din cadrul partidului, cât şi din afară. Acestea coincid în mare parte cu structura actuală a Executivului şi de fapt este „un soi de Guvern din umbră”, scrie Mold-Street.

„Rolul lor este de a face cele mai bune proiecte pentru oameni, dar şi pentru a contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ prin propuneri de idei şi proiecte de legi către Guvern şi Parlament”, se arată într-un comunicat al partidului după şedinţa săptămânală, la care au fost invitaţi şi noii miniştri nominalizaţi de către PDM.

Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari a precizat că e vorba de departamente specializate pe următoare domenii: politică și strategie; politica externă și integrarea europeană; economie, buget și finanțe; infrastructură și transport; justiție și legislație; dezvoltarea regională, agricultura și protecția mediului; relațiile regionale și administrația locală; protecția socială și sănătatea; educație, cultură, tineret și sport; securitatea statului și ordinea publică.

„S-a găsit şi o soluţie prin care membrii Guvernului nu vor fi implicaţi în activitatea politică, să fie lăsaţi să-şi facă lucrul calitativ”, a explicat Gămurari.

„Rolul lor (departamentelor n.r.) este de a consilia Guvernul și Parlamentul, oferindu-le proiecte și idei în beneficiul cetățenilor. Practici similare există și în alte țări”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PD.

El a adăugat că departamentele au în componenţă nu doar membri ai partidului, ci și experți din afară. Deocamdată nu s-a anunţat componenţa şi şefii acestor departamente, care funcţionează deja.

De notat că deja de mai mult timp majoritatea actelor legislative din Moldova nu ajung a fi aprobate de Guvern şi Parlament fără a trece o verificare şi avizare din partea PDM.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...