/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 789: Lovitură Rusiei și asalt uriaș! Șeful spionajului militar de la Kiev prezice vremuri și mai grele

/VIDEO/ Au estorcat 65 de mii de lei de la un deținut. Șapte persoane, cercetate penal pentru șantaj

missing
07 februarie 2018, ora 09:25

În luna mai 2017, angajații Direcției combaterea crimei organizate a Inspectoratului național de investigații, au intrat în posesia unei informații, precum că un deținut dintr-un penitenciar din sudul țării, sub un pretext inventat, este șantajat de un grup de deținuți. Aceștia, începând cu anul 2015 și până în 2017, prin amenințare cu moartea și răfuială fizică, au pretins și au primit de la victimă mijloace financiare în suma de 65000 lei.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că toate aceste presiuni aveau loc în diferite penitenciare, unde victima își ispășea pedeapsa, motivul fiind identic care persistă în locurile de detenție – pierderea în jocurile de hazard.

La fel, infracțiunea era coordonată de alți deținuți, așa numiți lideri ai penitenciarelor vizate, iar scopul principal al acestor fărădelegi consta în determinarea executării necondiționate a cerinţelor lor criminale. Transmiterea mijloacelor financiare extorcate era înfăptuită prin diverse modalități: transmiterea banilor cheș rudelor apropiate ale deținuților, cât și transferul bancar pe numele acestora.

Ca urmare a măsurilor petrecute la 1 și 6 februarie 2018, de către oamenii legii au fost reținuți trei suspecți domiciliați în orașele Leova și Anenii – Noi, aflați la libertate și documentarea altor patru persoane aflate în detenție.

Concomitent, în comun cu angajaţii DIP al MJ, în total au fost petrecute 10 percheziţii autorizate, dintre care patru dintre ele au avut loc în 3 penitenciare din Republica Moldova, unde ca rezultat au fost depistate şi ridicate un şir de obiecte, care servesc drept probă în cadrul dosarului penal.

Conform legislației, dacă va fi demonstrată vinovăția suspecților, aceștia riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram