Blocul lui Leancă, PD, PSRM și PCRM au făcut coaliție la Nisporeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Coaliție de la dreapta la stânga la Nisporeni, acolo unde Blocul electoral condus de Iurie Leancă, Partidul Democrat, socialiștii și comuniștii au făcut alianță, lăsând în opoziție PLDM și PL.

Deși liderii de la Centru ai partidelor „proeuropene” au promis că nu vor admite în coaliții socialiștii, comuniștii sau membrii partidului lui Renato Usatîi, nici la Nisporeni acest lucru nu a fost respectat.

Astfel, în raionul de baștină al oligarhului Vladimir Plahotniuc, președinte de raion a fost ales democratul Ion Artene, acesta mai fiind votat de către consilierii de la PPEM, PSRM și PCRM. De asemenea, au fost numiți și 3 vicepreședinți de raion, câte unul din partea PPEM, PCRM și PD.

În schimb liberal-democrații și liberalii au rămas în opoziție. PD are 15 consilieri raionali la Nisporeni, PLDM 9, PL 4, PCRM și PPEM câte 2, iar PSRM 1.

Situații similare, în care s-au format coaliții între partide așa-zis „proeuropene” și cele „proruse”, s-au înregistrat în mai multe raioane, printre care Orhei, Sângerei, Căușeni sau Criuleni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...