/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Premieră: 8 tone de struguri moldovenești au ajuns, pe cale maritimă, pe piața Emiratelor Arabe

missing
06 februarie 2018, ora 08:18

Am participat la expoziția din Emiratele Arabe de 3 ori. Acolo am reușit să stabilim anumite relații cu potențiali cumpărători și am exportat un container de struguri pentru probă. Strugurii urmează a fi distribuiți în magazine, în piețe. Așteptăm părerea consumatorului de pe această piață. Dacă strugurii vor fi apreciați, la toamnă vom livra cantități mai mari”, spune Iurie Bivol, manager al cooperativei FructBioImpex.

Strugurii au parcurs calea maritimă spre Dubai timp de 25 de zile și au ajuns la destinației în stare perfectă.
„Cum au fost încărcați, așa i-am recepționat la destinație. Cheltuielile de transport pentru livrările de fructe pe cale maritimă nu sunt cu mult mai mari decât cele pentru livrările pe piețele tradiționale. Au fost suportate cheluieli egale cu cele pentru transportarea unui TIR de struguri în Sankt Petersburg – patru mii de dolari pentru un container. Diferența constă mai mult în timpul de livrare”, afirmă Iurie Bivol.

Producătorii de la Costeși sunt orientați spre diversificarea piețelor. În acest sezon, au exportat 400 tone de struguri spre Polonia, cantități mai mici au luat calea spre Mongolia, Iraq. În următoarea perioadă FructBioImpex are scop să se conformeze cerințelor și să obțină certificatul GlobalGAP pentru a livra fructe și pe alte piețe cum ar fi: Germania, Austria, etc.

Directorul Asociației Moldova Fruct, Iurie Fală declară că în anul 2017 în Republica Moldova au fost produse 110 mii tone struguri de masă. „80 la sută din strugurii produși au fost exportați spre țări cum ar fi: Federația Rusă, România, Belarus, Iraq, Polonia, Letonia, etc.”, spune Iurie Fală.

Amintim că în anul 2014, Uniunea Europeană a oferit o cotă anuală de 10 mii tone pentru strugurii de masă produși în Moldova. Această cotă a fost utilizată pe deplin în anii 2015, 2016 și 2017 de exportatorii moldoveni de struguri de masă.

Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe din Republica Moldova este o organizaţie necomercială, nonguvernamentală şi apolitică, membrii căreia sunt mai mult de 170 producători de fructe de pe întreg teritoriul ţării.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram