Ministrul Apărării de la București: „România va rămâne un susținător al Republicii Moldova”

Cooperarea dintre Armata României şi Armata Republicii Moldova este importantă pentru securitatea ţării noastre şi trebuie să avanseze, deoarece există voință politică și potential. Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării, Eugen Sturza, la briefingul de presă de după întâlnirea cu ministrul Apărării Naţionale al României, Mihai Fifor, care se află într-o vizită oficială la Chişinău.

Cei doi oficiali au vorbit despre extinderea cooperării dintre cele două armate, fiind reluat și subiectul formării unui batalion mixt moldo-român.

„Am trecut astăzi în revistă cooperarea militară moldo-română. Am discutat diferite modalități de sprijin prin care România ar putea să ne ajute la consolidarea capacităților Armatei Naționale a Republicii Moldova. Am apreciat asistența de partea României în elaborarea cadrului legal strategic în domeniul apărării. De asemenea, am abordat cooperarea în domeniul învățământului militar. Până în prezent, peste 800 de militari moldoveni au fost instruiți în instituțiile din România. Am analizat oportunități de participare a Republicii Moldova la operațiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor, în comun sau cu sprijinul României. Această intenție necesită o pregătire minuțioasă”, a declarat Eugen Sturza.

La rândul său, ministrul român al Apărării a subliniat faptul că această vizită este una simbol pentru el, iar întâlnirea cu Eugen Sturza a fost una extrem de bună.

„Vă mulțumesc pentru invitație. Este o vizită pe care mi-am dorit-o foarte mult. Este o vizită cu valoare simbol. Așa cum am convenit la 1 decembrie, anul acesta eu fac prima vizită în calitate de ministru al Apărării Naționale. România va rămâne un susținător al Republicii Moldova. Aprecierea noastră este că parcursul european al Republici Moldova trebuie să fie unul ireversibil. Moldova reprezintă un partener strategic, nu doar un stat strategic. Vă asigur cu întreaga noastră susținere”, a declarat Mihai Fifor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente