Socialiştii acuză unioniștii că au incendiat drapelul din PMAN și cer Parlamentului să reacționeze la declaraţiile de Unire ale unor localităţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fracțiunea PSRM a înregistrat în Parlament un proiect de Declarație a organului legislativ, prin care se cere ca instituția să condamne declaraţiile de unire semnate de unele localităţi din Republica Moldova.

Socialiştii spun că aceste acţiuni sunt un element al „campaniei propagandiste fără precedent, lansate de forţele unioniste pe teritoriul ţării noastre pe parcursul ultimelor luni”.

Mai mult, socialiștii acuză că unioniștii au fost cei care au incendiat drapelul de stat al Republicii Moldova, arborat în interiorul Arcului de Triumf, din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Declaraţia depusă de PSRM în Parlament condamnă acţiunile primarilor, dar şi lipsa de reacţie din partea SIS, MAI, a Procuraturii Generale, Cancelariei de Stat, Guvernului şi altor autorităţi. Prin Declaraţie, se cere tragerea la răspundere a reprezentanţilor organelor de securitate şi de drept pentru „îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu”.

Potrivit PSRM, persoanele ce comit astfel de fapte încalcă grav prevederile unor articole ale Constituţiei, ale Legii Guvernului, ale Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate şi alte legi naţionale.

Amintim că, șeful statului Igor Dodon a anunțat că va convoca Consiliul Suprem de Securitate pe această temă.

Până în prezent 11 localități din Republica Moldova au semnat Declarații de Unire cu România.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...