Vizite inopinate, spațiu puțin și bani în fiecare lună. Lista celor mai enervante momente din viața chiriașilor

Q6TZVNX185

Viața de chiriaș nu este una dintre cele mai ușoare sau poate așa ne-am deprins noi, deoarece în străinătate este un lucru normal să închiriezi o casă pentru o perioadă de timp sau chiar pentru întreaga viață. Ei bine, în Moldova viața de chiriaș este de cele mai multe ori doar o etapă de tranziție, până ajungi să-ți cumperi propria locuință. Totuși, o mare parte din populație au ajuns să stea în chirie, mai ales în perioada studențimii. Mai jos am selectat cele mai enervante momente din viața chiriașilor.

# Trebuie să achiți bani în fiecare lună

E adevărat că un apartament sau o casă ne costă mult, dar atunci când știi că investești în ceea ce îți aparține, lucrurile merg altfel. În fiecare lună să dai bani pentru o casă care niciodată nu va fi a ta este unul din lucrurile pe care cel mai mult le urăsc chiriașii, în special dacă ne referim la o sumă ce valorează mai mult de jumătate de salariu.

# Proprietari puțin înțelegători

Atunci când ești presat de unele circumstanțe și nu ai posibilitatea să achiți banii pentru chirie sau te reții într-un alt oraș, de exemplu, și vorbești cu proprietarul că vei întârzia cu plata câteva zile, de multe ori proprietarii nu prea vor să audă niciun argument, data de plată este sfântă, altceva nu contează.

# Dacă se strică ceva plătești tot tu, deși lucru nu îți aparține

De multe ori între chiriași și proprietari nu se stabilește inițial cine se face vinovat în cazul în care unele lucruri se strică. Astfel, chiriașul ajunge să dea bani pentru că este nevoit să repare unele lucruri de care are nevoie, dar care nu-i aparțin și nici nu-i vor aparține.

# Dacă nu închei un contract, poți fi dat afară în orice moment

Este o greșeală pe care o fac mulți, din păcate. Atunci când închiriem un apartament sau o casă, unii proprietari încearcă să ne convingă că totul se poate de rezolvat și fără contract. Într-un final, te poți trezi într-o zi cu tot cu lucruri afară și fără loc de trai.

# Schimbările frecvente a locuințelor

Unul dintre cele mai iritante momente din viața chiriașilor este faptul că trebuie să îți schimbi des locul de trai, fie din cauza proprietarilor, fie a distanței față de serviciu sau facultate. De fiecare dată să îți strângi toate lucrurile și să le duci de la o casă la alta este un moment foarte anevoios, unde mai pui că ai nevoie și de timp pentru a te acomoda.

# Căutarea chiriei

Probabil acesta este cel mai complicat lucru, în special pentru cei care pentru prima dată o fac. Să cauți o casă în chirie necesită timp pentru sunete și vizite. Aici mai apar agențiile, care, de cele mai multe ori, ne complică treaba, mai ales dacă nu sunt credibile. Putem fi înșelați și dezamăgiți până ajungem să găsim o locuință care să ne aranjeze atât din punct de vedere a prețului, cât și a condițiilor (asta se întâmplă foarte rar).

# Preț VS condiții VS amplasare

Trebuie să alegi ori vrei un preț redus, ori condiții bune, ori o regiune ce-ți convine. Toate împreună nu le găsești niciodată. Dacă ești un mare norocos vei reuși să combini două din aceste trei elemente.

# Vecini noi

De fiecare dată când ne schimbăm chiria, ne lăsăm vechii vecini și facem cunoștință cu cei noi. E foarte complicat să înțelegi vecinii, dacă ai noroc și dai peste oameni care nu fac gălăgie după ora 22.00 sau nu te urmăresc prin vizeta ușii, asta nu înseamnă că vei avea noroc și la următoarea chirie. E ca și cum primești un bonus atunci când treci la o chirie nouă, cât de util sau plăcut este acesta deja decide norocul tău.

# Puțin spațiu

Din cauza banilor, majoritatea persoanelor aleg garsoniere sau apartamente mai mici, care le și mai împart cu colegi de facultate sau prieteni. Evident că spațiu personal în acest caz este foarte puțin, iar ceea la ce visează chiriașii este să-și cumpere o casă unde vor avea atât spațiu cât le va dori inima.

# Uită de decorul după propria dorință

Fiecare dintre noi își dorești ca locul unde se trezește dimineața și unde vine obosit de la studii sau lucru să fie unul plăcut, să arate estetic și să fie confortabil. Ei bine, proprietarii nu sunt de aceeași părere cu tine. Dincolo de faptul că nu poți schimba practic nimic în aspectul locuinței, uneori proprietarii mai au și gusturi specifice la mobilier și aranjare, care, probabil, pe tine nu o să te încânte absolut deloc.

# Nu știi cine au fost anteriorii chiriașii, astfel te poți pomeni cu diverse surprize

Atunci când întrebăm cine a locuit aici mai devreme și de ce au plecat, auzim aceleași răspunsuri: „o familie bună, niște fetițe curățele, niște băieți de treabă”. Ei bine, astea sunt doar spuse și dacă aparent totul arată curat și nimic nu este dubios, după ce semnezi contractul și începi să îți aranjezi lucrurile în noua locuință, te poți pomeni cu diverse surprize începând de la ciorapi murdari, veselă murdară și până la scrisori de dragoste și prezervative aruncate în locuri mai puțin vizibile.

 # Vizite inopinate

Este probabil cel mai enervant lucru din toate. Atunci când știi că ai o zi liberă și te poți lenevi mai mult prin pat sau din contra vii super obosit de lucru sau de la ore și auzi un sunet la ușă cu o voce: „deschideți sunt proprietarul, am venit să văd cum stau lucrurile”, îți vine să urli, deoarece fiecare întâlnire ar trebui să fie planificată. (Cu titlu de excepție, există chestii și mai enervante, atunci când proprietarii au cheia și intră în casă fără să-și mai ceară permisiune).

# Nu poți avea un animal de companie

Una dintre primele condiții atunci când duci convorbirile cu proprietarul este: niciun animal de companie. Din păcate, majoritatea proprietarilor sunt împotriva pisicilor, câinilor sau altor animale, așa că dacă ești un chiriaș probabil va trebui să renunți la ideea de a avea un animal de companie sau să cauți mult timp un proprietar care va accepta acest lucru.

Fiți atenți atunci când alegeți o locuință de închiriat, țineți cont de toate aspectele și clarificați din start toate detaliile cu proprietarii. Dacă mai aveți momente care sunt la fel de enervante, dar nu se regăsesc în lista noastră, atașați-le în comentarii, iar noi le vom adăuga!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente