(video) Harta care îți arată evoluția României în ultimii 2500 de ani, dar și alte detalii cu privire la statele europene

harta-europa-romania-1170×658

Dacă ești curios cum au evoluat statele europene și chiar România de-a lungul timpului, harta video de mai jos îți arată toate detaliile geografice și demografice.

Într-adevăr, e impropriu spus să vorbim strict despre România în contextul ultimelor două milenii, având în vedere că statul român în sine e o creație mult mai tânără. Totuși, ai înțeles despre ce e vorba și știi și tu că acum 2000 de ani, pe aici se băteau dacii cu romanii, iar poporul român s-a născut din Decebal și din Traian, scrie playtech.ro.

Lucrurile s-au complicat puțin după retragerea Aureliană și după decăderea Imperiului Roman. Povestea e complicată și, în funcție de ce alegi să crezi, vei fi înjurat de români sau de unguri. Unii au fost primii aici, dar de fapt erau alții înaintea lor și tot așa; e un cerc vicios în care ne învârtim cu toții, dar un lucru e sigur: Ardealul e și rămâne la noi.

În cele câteva sute de ani până la intrarea în mileniul al II-lea, pe plaiurile mioritice s-au perindat o mulțime de popoare, iar de unele poate că n-ai auzit. Gepizii, hunii, avarii și bulgarii sunt unii dintre cei care s-au așezat pe pământul strămoșesc al românilor de-a lungul timpului.

Dincolo de disputa teritorială plină de încărcătură sentimentală, videoclipul îți oferă o mulțime de detalii cu privire la populația și granițele statelor și imperiilor europene. Dacă acum vreo 2400 de ani, populația continentului și a câtorva zone adiacente nu depășea 20 de milioane de oameni, astăzi fiind de vreo 740 de milioane.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente