/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

/FOTO/ Furtună de zăpadă în Moscova. Cel puţin un mort şi cinci răniţi

missing
04 februarie 2018, ora 17:13

În douăzeci şi patru de ore în Moscova s-au aşternut 43 de centimetri de zăpadă, peste jumătate din cantitatea medie lunară care cade în mod obişnuit în această localitate, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie.

„O persoană a murit în urma prăbuşirii unui copac pe o linie de electricitate” a anunţat primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, pe reţeaua de socializare rusească VKontakte. Edilul a adăugat că s-au înregistrat 360 de arbori căzuţi ca urmare a condiţiilor meteorologice extreme.

„Potrivit celor mai recente informaţii, cinci persoane au fost rănite. Fiţi atenţi. Prognozele meteorologice indică faptul că vremea va continua să se înrăutăţească”, a avertizat primarul în cadrul unui alt mesaj publicat pe Twitter. Acesta a atras atenţia cu privire la rafalele puternice de vânt estimate pentru perioada următoare.

Zeci de zboruri au suferit întârzieri şi mai multe au fost anulate pe aeroporturile din zona capitalei Rusiei.

Anterior, un reprezentant al Biroului de Meteorologie din Moscova a declarat pentru agenţia Interfax că echivalentul a 14 milimetri de apă a căzut sâmbătă într-un interval de douăsprezece ore, depăşind un record datând din 1957, precizează AFP.

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Foto: tvrain.ru

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram