"Rusia consideră Statele Unite şi Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) drept principalele ameninţări la adresa actualelor sale ambiţii geopolitice", anunţă Departamenul american al Apărării în raportul intitulat "Evaluare a Situaţiei Nucleare".

"Agenţia americană pentru Informaţii Militare (DIA) estimează că Rusia deţine în prezent un arsenal de 2.000 de bombe nucleare nonstrategice, inclusiv rachete cu rază scurtă de acţiune, bombe neghidate şi dispozitive antinavale care pot fi lansate de bombardiere cu autonomie medie. De asemenea, DIA estimează că Rusia are dispozitive nucleare antinavale, rachete antisubmarin şi torpile", precizează raportul.

Specialiştii Pentagonului confirmă, pentru prima dată, că Rusia "dezvoltă o nouă torpilă subacvatică, intercontinentală, cu ogive atomice şi cu propulsie nucleară".

Cunoscut în limba engleză sub denumirea "Sistemul oceanic multirol Status-6", programul este descris de oficiali americani ca fiind practic o dronă subacvatică ce poate parcurge mii de kilometri pentru a distruge oraşe ori baze militare situate în zone de coastă. La detonare, dispozitivul generează contaminare radioactivă pe suprafeţe mari.

Conform unor specialişti, o astfel de torpilă poate transporta o bombă nucleară de o mie de ori mai mare decât cea folosită de Statele Unite pentru distrugerea oraşului japonez Hiroshima.

În contextul ameninţărilor reprezentate de Rusia, Pentagonul va face investiţii de miliarde de dolari pentru modernizarea arsenalului atomic, argumentând că sunt necesare capabilităţi de disuasiune.

"În ultimii zece ani, în pofida eforturilor Statelor Unite de a reduce rolurile şi numărul armelor nucleare, alte puteri atomice au dezvoltat arsenalul, au acordat o importanţă mai mare armelor nucleare în strategiile de securitate şi, în unele cazuri, au dezvoltat noi capabilităţi nucleare pentru a ameninţa alte naţiuni. Strategia noastră este să dezvoltăm capabilităţi care să diminueze probabilitatea folosirii armelor nucleare. Punem accent mai mare pe descurajarea lansării de atacuri strategice, care ar putea să nu fie cu arme nucleare, asupra ţării noastre, asupra aliaţilor şi partenerilor noştri. În plus, mai important, reafirmăm angajamentul nostru în sensul măsurilor pentru controlul armamentului şi pentru neproliferarea nucleară, menţinem moratoriul asupra testelor nucleare şi vrem intensificarea eforturilor pentru prevenirea, depistarea şi riposta la terorismul nuclear", a declarat preşedintele SUA, Donald Trump.