/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Flashmob cultural: Angajații Bibliotecii Naționale au ieșit în stradă să citească în glas

01 februarie 2018, ora 18:02

Au ieșit afară să citească în voce fragmente de proză și poezii. Au vrut să sensibilizeze astfel oamenii asupra necesității de culturalizare prin lectură.

„Ne va aduce aminte că cartea este o plăcere, o oportunitate și dacă cineva ne vede citind în stradă, poate se duce acasă, ia o carte și citește și el cu plăcere”.

„Spune-mi fiule cum te-ai zămislit? Cum te-ai născut din mine? Este o carte care deja a fost restaurată, ea a fost deteriorată, a fost umedă. Lumea trebuie să citească, lumea nu trebuie să uite cartea.”

Prin gestul lor, angajații bibliotecii și-au propus să promoveze nu doar lectura, dar și mersul la bibliotecă.

„Bibliotecile sunt, bibliotecile conțin colecții considerabile de carte și pot pune la dispoziția utilizatorului informații de care ei au nevoie”, spune Elena Pintilii, director al Bibliotecii Naționale.

Prin sălile de lectură a bibliotecii bate vântul. Doar ici-colo câte un student care se pregătește de examene.

„Mă pregătesc de examenul de stat. Citesc montarea cablurilor”.

„Vin regulat, având în vedere că sunt student și respectiv sunt impus. Lucrez asupra tezei de master”.

Administrația instituției spune că în ultimii 10-15 ani numărul vizitatorilor a scăzut dramatic.

„Pur și simplu s-au schimbat tehnologiile. S-a schimbat metodologia de lucru. Dacă eu fiind studentă, la vremea mea trebuia să stau o săptămână ca să scriu un referat, acum studenții vin, își iau informația și fac xerox”, spune Aliona Muntean.

Tinerii recunosc că nu prea citesc. Cei mai mulți spun că nu au timp sau sunt implicați în alte activități.

„Foarte rar mă duc, mai ales în ultima perioadă. Și timp puțin am, dar nu pot să spun așa tare că sunt atașat de cărți sau în genere de lectură”.

„-Cât de des mergi la bibliotecă? -Foarte rar. -De ce? –Ascult muzică, de ce să merg la bibliotecă?”.

Potrivit ultimelor rapoarte, la nivel global 760 de milioane de persoane adulte nu știu să citească.

Reporter: Parascovia Spic
Imagini: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram