/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Pavel Filip nu le-a răspuns celor 98 de mame, care au relatat grave abuzuri în sistemul medical

missing
01 februarie 2018, ora 11:54

În declarația înregistrată la Guvern pe 12 ianuarie 2018 și adresată premierului, mamele îi cereau acestuia ca în cel mult 14 zile să inițieze un control amplu al stării actuale a serviciului perinatal, atât privind nivelul de dotare cu tehnica necesară unei intervenții calitative, cât și din perspectiva nivelului de pregătire a cadrelor medicale.

„Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale este nevoie să cunoaștem situația la zi, iar asta a și fost una dintre cerințele adresate autorităților. Pe parcursul acestor două săptămâni am auzit foarte des acuzații în adresa femeilor semnatare, că nu raportează abuzurile imediat și nu își apără drepturile. Cu regret, înțeleg de ce nu o fac: pentru că nu au încredere în instituțiile de justiție și conducere. Indiferența cu care au fost tratate, o dată în plus, demonstrează acest lucru”, consideră Alina Andronache, co-autoare a petiției depuse la Guvern.

Potrivit grupului de inițiativă, doar Centrul Național Anticorupție și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au venit cu un răspuns complex și urmare a declarației și-au asumat angajamente de luptă cu abuzurile din sistemul medical.

Amintim că pe 12 ianuarie 2018 la Guvern a fost depusă o declarație semnată de un grup format din 98 de mame. Documentul se referă la calitatea deplorabilă a serviciilor acordate în Republica Moldova în domeniul medicinei perinatale. Semnatarele au relatat situații revoltătoare din spatele pereților maternităților și le-au cerut autorităților să ia măsuri ferme și urgente pentru a remedia situația. Inițiativa a fost susținută de peste 30 de organizații neguvernamentale naționale și internaționale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram