*Pentru a citi, ascultați: 

[youtube id=”u5CVsCnxyXg” start=”0″]

Dacă stați acum la laptop, vă doare puțin spatele, să știți că de vină este revoluția agricolă. Asta ne spune Yuval Noah Harari în „Sapiens: o scurtă istorie a omenirii”. Tot el ne povestește că viața nu prea are vreun sens, că libertatea și egalitatea sunt niște mituri și că poate e bine să ne mulțumim cu ceea ce avem. Cartea a fost publicată în 2011 în ebraică și tradusă în 2014 în limba engleză. De-atunci o puteți găsi prin toate librăriile, iar prietenii voștri care o citesc vor împărtăși mereu informații din carte, de exemplu, despre fauna gigantică din Australia, care a dispărut doar prin simpla venire a omului pe continent. Cartea prezintă nepretențios istoria omenirii și ne amintește de ce nu ar trebui să ne luăm prea tare în serios. Chiar dacă unii au criticat-o pentru senzaționalism, exagerări și unele inconsecvențe, este o lectură necesară pentru orice om care vrea să înțeleagă ce se întâmplă cu el și în jurul lui.

***

Harari spune că trei revoluții au format istoria oamenilor: cea cognitivă (cam 70.000 de ani în urmă), cea agricolă (cam 12.000 de ani în urmă) și cea științifică (500 de ani în urmă).

Patru sute de mii de ani în urmă, homo sapiens era la mijlocul lanțului trofic și doar de 100 de mii ajunge în fruntea acestuia. Altor fruntași le-au luat milioane de ani, oamenii însă s-au cam grăbit. Această repeziciune îi face mai plini de frici și anxietăți, respectiv mai nemiloși și mai periculoși. Multe din calamitățile istoriei, războaie și catastrofe ecologice s-au întâmplat datorită acestei grabe.

Homo sapiens a cucerit lumea, cel mai probabil, prin limba unică. De ce doar oamenii au însușit graiul? Una din teorii este că o mutație genetică accidentală a modificat conexiunile creierului, respectiv i-a permis să gândească altfel și să comunice folosind un nou tip de limbă. O altă teorie spune că felul unic de a vorbi a evoluat din necesitatea de a împărtăși informație despre alte persoane. Un fel de bârfe. Chiar dacă teoria bârfelor sună ca o glumă, autorul ne asigură, că nenumărate studii o susțin. Astfel, omul începe să discute despre lucruri abstracte, creează mituri, care să unească mulțimi și să ajute la conviețuirea în imperii.

Harari idealizează perioada vânătorilor-culegători, iar revoluția agricolă o numește o mare păcăleală. Vânătorii (deși mai mult culegătorii) erau cei mai cunoscători și abili oameni din istorie. Supraviețuirea în acea eră cerea abilități excelente. Există dovezi care arată, creierul oamenilor chiar s-a micșorat după perioada vânătorească. În același timp, culegătorii nu se oboseau prea mult cu lucrul, cum o facem noi azi cu cele 40-45 de ore pe săptămână.

Dar perioada dietelor variate, multiplilor parteneri sexuali, copiilor crescuți în comun, hoinărelii prin lume, se termină o dată cu domesticirea grâului. Sau, cum spune autorul: „noi nu am domesticit grâul, ci el ne-a domesticit pe noi. Domestica vine din latinul domus, care înseamnă casă. Cine locuiește în casă? Nu grâul. Omul.” Surprinzător, dar Revoluțiile Agricole apar concomitent în diferite colțuri ale lumii.

Grâul se cultivă câteva luni, apoi roada se culege, apoi trebuie depozitată. Astfel, omul trebuie să se stabilească pe un loc anumit. Așezămintele de oameni devin tot mai aglomerate, dense și neigienice, deseori, surse de epidemii. Mai mult, studierea scheletelor antice arată că tranziția spre agricultură a adus o serie de boli ca herniile sau artrita. Cred că deja începeți să credeți autorul că înainte era mai bine.

Vânătorii-culegători au străbătut lumea în grupuri mici timp de milioane de ani. În perioada agricolă, apar orașele și imperiile, iar instinctul de masă nu prea a avut timp să se dezvolte. Pentru conviețuire, apare credința împărtășită în miturile despre zei, patrie și societăți pe acțiuni.

Harari merge mai departe spunându-ne că ideea egalității între oameni de asemenea este un mit. „În ce sens oamenii sunt egali între ei? Există vreo realitate obiectivă, în afară de imaginația umană, unde suntem cu adevărat egali? Sunt oamenii din punct de vedere biologic egali între ei?” Autorul ne mai spune că și libertatea există doar în imaginația noastră. „Noi credem într-o anumită ordine nu pentru că obiectiv este adevărată, dar pentru că a crede în ea ne face să cooperăm mai eficient pentru o societate mai bună.”

În tot acest amestec de mituri și prejudecăți, autorul spune că anume disonanța cognitivă este vitală pentru noi. Consecvența este pentru mințile monotone. Dacă oamenii nu puteau avea credințe și valori contradictorii, probabil ar fi fost imposibil de a forma și menține orice cultură umană.

Ne uităm noi la telefonul nostru, la fotografiile cu călătorii de pe Instagram și la roll-urile de sushi și ne auto-convingem că viața noastră este minunată. Cartea ne spune însă că esența Revoluției Agricole este de a menține oamenii în viață mai mult timp, dar în condiții mai rele. Încă de la Revoluția Cognitivă nu a existat vreun fel natural de viață pentru sapiens. Au fost doar alegeri culturale. Inclusiv, căsătoriile, însoțite de rate mari de divorț, sunt rezultatul forțării oamenilor de a locui în cadrul unor familii nucleare și relații monogame care nu sunt compatibile cu software-ul nostru biologic.

Cartea continuă să descifreze cum au fost inventate alfabetele și cifrele; cum religia este al treilea mare element unificator al omenirii după bani și imperii (da, musulmanii erau bucuroși să primească taxe în monede cu Hristos și Fecioara Maria); despre cum ceea ce credem că este parte a culturii noastre autentice este de fapt ceva ce imperiile ne-au adus forțat; despre cum nicio teorie științifică nu este 100% adevărată, dar nu adevărul contează, ci utilitatea teoriei; despre cum capitalismul modern a ridicat bunăstarea oamenilor prin crearea creditului, care îți permite să împrumuți bani pentru că avem încrederea că viitorul va fi mai bun decât prezentul.

Spre finalul cărții, Harari vorbește rapid despre schimbările științifice și efectele acestuia asupra oamenilor (dezvoltate apoi în cartea Homo Deus). Dacă înainte încercam să explicăm moartea, acum încercăm să o prevenim. Un gând pe care nu pot să îl uit este că, deocamdată, doar cei bogați își pot prelungi viața cu ajutorul științei. Dacă, pe vremuri, un om sărac știa că moartea îi așteaptă pe toți indiferent de avere. Moartea le va egala pe toate. Astăzi, nu mai avem această ușurare.

Revenind însă la sensul vieții și la fericirea pe acest pământ. Harari se întreabă dacă fericirea nu depinde de auto-amăgire. Fericirea este un fel de sincronizare a deziluziilor personale cu deziluziile colective. Atâta timp cât povestea personală este aliniată cu cea ale oamenilor din jurul nostru, putem să ne convingem că viața noastră este plină de sens și putem să găsim fericirea în acea convingere.

Omul, așa cum îl știm, nu are mai mult de 1000 de ani pe acest pământ. Omul se va transforma. Nu va mai fi nici uman. Nici măcar organic. Poate o inteligență colectivă. Va deveni un fel de dumnezeu. Dar unul care nu știe ce vrea.

Autorul încheie cu dilema : „Însă din moment ce s-ar putea să fim curând capabili să ne creăm și dorințele, adevărata întrebare care ne stă în față nu este „Ce vrem să devenim?”, ci „Ce vrem să vrem?”. Cei care nu sunt speriați de această întrebare probabil că nu au reflectat suficient la ea”.

***

Asemenea lecturi ne amintesc care sunt miturile, prejudecățile și constrângerile sociale pe care trebuie să le urmăm. Le înțelegem, ne eliberăm de ele, apoi putem să le însușim relaxat. Sau nu.

Versiunea Kindle în limba engleză poate fi cumpărată cu 13USD, sau în limba română prin librăriile românești cu aproximativ 50 de roni.