Neymar s-a ţinut de cuvânt şi a depus o plângere împotriva fostului său club, FC Barcelona. Starul brazilian solicită să-i fie achitată cea de-a doua parte a primei care îi revenea, în urma contractului, în momentul despărţirii de catalani.
Neymar le-a cerut oficialilor Barcelonei suma de 26 milioane euro, la care se adaugă o dobândă de 10%, valoarea totală ajungând la 30 milioane de euro.
Clubul catalan l-a acţionat, la rândul său, în justiţie pe Neymar, pentru a recupera de la brazilian banii încasaţi după prelungirea contractului său cu echipa de pe Camp Nou, cu o lună înaintea plecării la PSG, precum şi daune în valoare de 9 milioane euro, suma totală ridicându-se la 75 milioane euro, adaugă publicaţia iberică.
Războiul dintre cele două părţi a debutat în luna august, după ce Barcelona a refuzat să-i achite lui Neymar a doua parte a primei promise la prelungirea contractului, în momentul în care atacantul a decis să plece la PSG.
Conducătorii clubului catalan şi-au motivat decizia prin faptul că Neymar nu şi-a respectat contractul care îl lega de FC Barcelona până în anul 2021.