/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

Curtea Constituțională dezminte că ar fi examinat pe ascuns sesizarea PL privind sistemul mixt

missing
31 ianuarie 2018, ora 12:43

Acest lucru s-a întâmplat la 15 decembrie 2017, doar că decizia a fost făcută publică abia la 30 ianuarie. Despre hotărârea luată de Curtea Constituțională nu au știut nici măcar autorii sesizării, iar Mihai Ghimpu chiar a adresat luni, 29 ianuarie, o solicitare prin care se cerea urgentarea examinării. Curtea însă susține că „actele adoptate de CC sunt aduse la cunoștința autorilor”.

„Curtea precizează că, potrivit pct.24 din Regulamentul Curții Constituționale privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, deciziile privind admisibilitatea sesizărilor se adoptă în ședință închisă fără participarea autorilor”, se menționează într-un mesaj plasat pe site-ul instituției.

Totodată, CC menționează că, în ședințe plenare publice cu participarea părților se examinează doar sesizările declarate admisibile. „Prin urmare, sesizarea nr.117a/2017, depusă de fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal, fiind declarată inadmisibilă, a priori nu putea fi examinată în ședință plenară publică”, adaugă aceștia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram