Manchester City pregătește un nou transfer spectaculos: Peste 100 de milioane de euro pentru un algerian

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Leicester City nu se opune plecării lui Riyad Mahrez la Manchester City, însă fosta campioană a Angliei nu acceptă o sumă mai mică de 90 de milioane de lire sterline (102,5 milioane euro), ceea ce ar reprezenta un nou record pentru fotbalul englez.

Algerianul a făcut o cerere de transfer, în contextul interesului lui Man. City, care l-a pierdut pe Leroy Sane pentru cel puţin două luni. Liderul din Premier League oferă 60 de milioane de lire sterline (68 de milioane de euro), mult sub ceea ce îşi doreşte conducerea „vulpilor”.

Potrivit The Telegraph, Leicester îl va vinde pe fotbalistul de 26 de ani doar pentru 90 de milioane de lire sterline (102,5 milioane euro), o sumă record pentru fotbalul din Anglia. În acest moment, cel mai scump transfer din Premier League este cel al lui Paul Pogba, de la Juventus la Manchester United. În vara lui 2016, francezul revenea pe Old Trafford pentru 89 de milioane de lire sterline (101,5 milioane de euro).

„Jucătorii buni sunt scumpi. Sunt echipe care dau 300-400 de milioane de lire steriline pe doi jucători, noi dăm banii aceştia pe şase jucători. Într-o zi, dacă va fi pregătit, clubul va cheltui mai mult de 100 de milioane pe un jucător, dar până acum nu a fost cazul. Nu putem plăti atât în acest moment”, spunea antrenorul lui City, Pep Guardiola, acum câteva zile.

În această iarnă, Manchester City a stabilit deja un alt record pentru cel mai scump transfer din istoria clubului, după ce l-a luat pe fundaşul francez Aymeric Laporte de la Athletic Bilbao, în schimbul a 65 de milioane de euro.

De când este managerul lui Manchester City, Guardiola a cheltuit peste 500 de milioane de euro pe transferuri, mai mult de jumătate din această sumă fiind investită în aducerea de fundaşi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...