Nu are bani pentru noul G-Class? Arnold Schwarzenegger şi-a vândut hipercarul Bugatti

Renumitul actor Arnold Schwarzenegger şi-a vândut cea mai scumpă maşină pe care şi-a cumpărat-o vreodată în viaţa lui. Vorbim despre un exemplar Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse, propulsat de un motor cu 1.200 de cai putere!

Informaţia a fost publicată în exclusivitate de portalul TMZ, care a şi găsit cui i-a vândut “Terminatorul” maşina. Client a fost dealerul Doctor Bugatti, deţinut de un om de afaceri de origine nigeriană pe nume Obi Okeke. Acelaşi dealer i-a livrat boxerului Floyd Mayweather, la sfârşitul verii anului 2017, un frumos Bugatti Veyron Grand Sport Convertible de culoare roşie.

Potrivit informaţiilor, Doctor Bugatti i-a dat lui Schwarzenegger în schimb în jurul a 2.5 milioane de dolari, iar Obi Okeke a confirmat deja că hipercarul cu doar 1.600 de kilometri parcurşi urmează să fie revândut.

Recent Schwarzenegger a prezentat noul G-Class şi a confirmat acolo că neapărat îşi va lua unul, fiind un fan înrăit al modelului: (video) Detroit 2018: Premieră mondială – Noul Mercedes-Benz G-Class

FOTO: velvet.hu

Exemplarul Grand Sport Vitesse a fost cumpărat de Arnold Schwarzenegger în anul 2014. Acesta este dotat cu un motor W16 de 8.0 litri şi cu patru turbo compresoare. Puterea totală generată se ridică la 1.200 de cai, iar cuplul maxim atinge 1.500 Nm.

Automobilul este unul dintre cele mai performante de pe planetă, făcute vreodată, chiar dacă este decapotabil. Acceleraţia 0-100 de km/h o face în 2.6 secunde, iar viteza maximă se poate opri la puţin peste 410 km/h!

Vezi şi: 350 mii de dolari pentru automobilul lui Arnold Schwarzenegger (foto)

Vezi şi: (video) Arnold Schwarzenegger şi-a primit o comandă interesantă, un G-Class electric

Vezi şi: (video) Arnold Schwarzenegger s-a întors din nou acasă în Austria, pentru a-şi lua Hummer-ul electric

Cmentariile sunt închise