Sentinţa urma să fie pronunţată încă în prima parte a zilei, însă unul dintre judecători lipsea şi evenimentul a fost amânat pentru câteva ore. Poliţiştii şi mascaţii au avut grijă ca Iurii Parhomenco să fie escortat în grabă, iar jurnaliştii au fost ţinuţi la distanţă.

Avocatul condamnatului a declarat că urmează să decidă dacă va depune o cerere de apel.

Nici procurorii de caz nu ştiu dacă se vor adresa la Curtea de Apel, chiar dacă au cerut 10 ani şi jumătate de închisoare pentru inculpat.

În luna aprilie trecut, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunţat despre anihilarea unei grupări, care punea la cale un omor la comandă. Opt persoane au fost reţinute la Chişinău, iar nouă - în Ucraina. Procurorul de caz a spus că Vladimir Plahotniuc a cerut să nu fie recunoscut ca parte vătămată. Totuşi, avocaţii ar putea solicita audierea acestuia. După jumătate de an de la intentarea dosarului, acuzatorii au declarat că uciderea lui Plahotniuc a fost iniţiată de Grigori Karamalac, poreclit Bulgaru. Pe de altă parte, doi inculpaţi au declarat că, de fapt, totul a fost o înscenare şi un joc politic. La Judecătoria Chişinău este examinat dosarul în care figurează alte şase persoane învinuite în aceeaşi cauză penală.