Furau bani din bancomatele UE, iar în Moldova îi spălau cu o soluție chimică. Șase moldoveni și un sirian, reținuți

O grupare infracțională, formată din șase moldoveni și un cetățean al Siriei, specializată în contrabandă cu mijloace financiare şi spălare de euro a fost destructurată de oamenii legii din Republica Moldova. Potrivit procurorilor, bancnotele de euro erau furate din bancomatele din țările Uniunii Europene, apoi aduse prin contrabandă în țară, unde erau tratate chimic și puse în circulație.

În țările UE, în momentul când banii sunt furați din bancomate, se declanșează sistemele de securitate, iar bancnotele sunt marcate cu vopsea roșie, pentru identificarea ulterioară a acestora.

În urma investigațiilor efectuate de către forțele de ordine, s-a stabilit că liderul grupării a pus la dispoziția membrilor acesteia mijloace bănești pentru a fi curățate de substanța roșie.

Totodată, membrii grupării au creat două laboratoare clandestine, în două apartamente închiriate de suspecți. Unul dintre aceștia, originar din Siria, orașul Aleppo, avea studii farmaceutice și cunoștințe în domeniul substanțelor chimice. Sirianul și membrii grupului procurau și foloseau substanțe chimice.

La 23 ianuarie 2018, suspecții au fost reținuți în flagrant delict în timp ce curățau bancnotele.

 Ca urmare a efectuării percheziţiilor pe adresele de domiciliu din municipiul Chişinău au fost depistate şi ridicate 17500 euro, bancnote cu nominalul de 10, 20 şi 50 euro, majoritatea bancnotelor marcate cu vopsea de culoare roşie. O parte din bani fiind deja curățate, iar anumite sume bănești suspecții au reușit să îi schimbe în altă valută, în orașul Odessa și Chișinău.

Toți suspecții sunt arestați pe un termen de 30 de zile.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani.

La moment, forțele de ordine întreprind măsuri speciale de investigații cu scopul stabilirii căilor de introducere pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi stabilirii complicităţii lor, la comiterea altor infracţiuni pe teritoriul Republica Moldova, UE sau CSI.