Republica Moldova mai pierde un dosar la CEDO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova mai pierde un dosar la CEDO, după ce instanțele naționale au violat dreptul la un proces echitabil urmare a neexecutării de către autorități, într-un termen rezonabil, a hotărârii definitive favorabile reclamantului.

Reclamantul Vladimir Pavlovici s-a născut în 1951 și locuiește în Chișinău. În 1940, autoritățile sovietice au deportat bunicii reclamantului în Siberia, iar în 1946 au naționalizat clădirile care le aparțineau. În 1989, bunicul reclamantului a fost reabilitat post mortem și a fost recunoscut ca victimă a represiunii politice.

La 12 martie 1996, tatăl reclamantului, în calitate de succesor, a înaintat o acţiune în justiţie, cerând restituirea proprietăților naţionalizate, clădiri şi apartamente, privatizate de către foștii chiriași, de asemenea, reclamantul a solicitat şi anularea contractelor de privatizare și evacuarea persoanelor.

La 30 octombrie 1997 tatăl reclamantului a decedat și procedura a fost continuată de către reclamant.

Prin decizia definitivă a Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2002, a fost menţinută hotărârea judecătoriei Chişinău prin care a fost admisă acţiunea reclamantului, dispusă restituirea proprietăţilor, nulitatea contractelor de privatizare şi evacuarea tuturor chiriaşilor. Curtea de Apel a eliberat reclamantului 23 de titluri executorii.

La o dată necunoscută, Procurorul General, invocând aprecierea eronată a probelor, a înaintat un recurs în anulare la hotărârea din 18 iunie 2002. Prin decizia din 18 decembrie 2002, Curtea Supremă a admis recursul, a anulat hotărârea din 18 iunie 2002 și a remis cauza în primă instanță.

În urma reexaminării cauzei printr-o hotărâre din 24 decembrie 2004, judecătoria Botanica admis acţiunea reclamantului și a obligat restituirea clădirilor, a declarat nulitatea contractelor de privatizare și a dispus evacuarea tuturor chiriașilor. Această hotărâre a fost confirmată prin decizia irevocabilă din 7 decembrie 2005 a Curții Supreme de Justiție.

La 23 septembrie 2005, reclamantul a înaintat o acţiune pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a anulării hotărârii din 18 iunie 2002 și incapacitatea de a dispune de bunuri pentru perioada 2002-2005.

Prin decizia din 14 februarie 2007, Curtea Supremă a admis acțiunea reclamantului, a recunoscut încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, principiul securității juridice, și a acordat reclamantului suma de 1.221.257,40 lei moldovenești. Această sumă a fost calculată pe baza chiriei medii pe metru pătrat, înmulțită cu suprafața clădirilor. Suma obținută a fost apoi înmulțită cu numărul de luni în care reclamantul nu a putut să dispună de proprietatea sa.

Ulterior, între 2005 și 2014 reclamantul a intentat mai multe procese solicitând repararea prejudiciului material suferit pentru perioada 2005-2010, ca urmare a neexecutării hotărârii din 24 decembrie 2004. Toate acțiunile au fost admise, iar reclamantului i s-a acordat un total de 2.286.373,40 lei.

La 17 octombrie 2011, reclamantul a intentat un proces în temeiul Legii nr 87, cerând constatarea încălcări a dreptului său la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și 50 000 lei ca despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Printr-o decizie definitivă din 21 noiembrie 2012, Curtea de apel Chișinău a constatat încălcarea dreptului său la executarea unei hotărâri judecătorești definitive într-un timp rezonabil, dar a respins cererea de reparare a prejudiciului moral, a avut având în vedere faptul că anterior reclamantul a primit despăgubiri.

Hotărârea definitivă din 24 decembrie 2004 a rămas neexecutată până în prezent.

În faţa Curţii reclamantul s-a plâns, în temeiul Articolului 6, dreptul la un proces echitabil de încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, urmare a casării hotărârii favorabile.

Curtea a declarat în această parte cererea ca inadmisibilă rationae personae, în temeiul Articolului 35 §§ 3 a) şi 4 din Convenţie. Ea a observat că în urma reexaminării cauzei, reclamantul a obţinut câştig de cauză. De asemenea, ea a constatat că, prin decizia din 14 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a recunoscut în mod explicit încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și a acordat reclamantului suma de 1 221 257,40 MDL. cu titlu de prejudiciu material.

De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul Articolului 6, dreptul la un proces echitabil şi Articolului 1 Protocolul adiţional, respectul proprietăţii, de neexecutarea hotărârii definitive favorabile din 24 decembrie 2004.

Curtea a notat că hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului la 24 decembrie 2004 rămâne neexecutată până în prezent. Ea a reamintat că o autoritate de stat nu poate invoca absența fondurilor și locuințe alternative pentru a explica neexecutarea unei hotărâri judecătorești (Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 53).

Având în vedere circumstanțele din prezenta speţă, Curtea nu a văzut nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză.

În consecință, ea a considerat, cu vot unanim, că a avut loc violarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție urmare a neexecutării de către autorități, într-un termen rezonabil, a hotărârii definitive favorabile reclamantului.

Curtea a considerat că chestiunea aplicării Articolului 41 din Convenţie, prejudiciu material, moral şi costuri şi cheltuieli, urmează a fi rezervată pentru o hotărâre separată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...