Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

29 Ian. 2021 / 13:20

Astăzi este marcată Ziua Lucrătorului Procuraturii

Astăzi, 29 ianuarie, este marcată Ziua Lucrătorului Procuraturii. Se împlinesc 29 de ani de la fondarea instituţiei procuraturii Republicii Moldova.

„Este un bun prilej de a aminti rolul acestei instituţii. Procurorii iau zilnic decizii ce vizează vieţi omeneşti. De calitatea muncii lor depinde integritatea banului şi proprietăţii publice, libertatea şi averea cetăţenilor. E o profesie esenţială pentru statul nostru şi este o profesie grea. Ştiţi opinia mea pe acest subiect: eu nu contenesc să cer procurorilor acţiune, curaj şi integritate. O fac din numele cetăţenilor, care aşteaptă de la procurori să apere interesul public, nu propriul interes. Fără buna funcţionare a procuraturii nu avem cum asigura bunăstarea cetăţenilor noştri şi securitatea statului. Trebuie să restaurăm statul de drept şi să recâştigăm încrederea oamenilor în supremaţia legii în ţara noastră”, a precizat preşedinta Maia Sandu.

„Din anul 1992 şi până în prezent, prin munca lor zilnică şi cu un simţ profund al datoriei, procurorii au contribuit, cu bine cunoscutele perioade de excepţii, la înfăptuirea justiţiei, având un rol major în asigurarea ordinii de drept. Pentru că aşteptările societăţii sunt din ce în ce mai mari, contez pe profesionalismul, competenţele şi devotamentul domniilor voastre de a pune legea în capul mesei şi de a restabili încrederea oamenilor faţă de instituţia procuraturii”, se spune în mesajul premierului interimar, Aureliu Ciocoi.

Comentarii