S-a stins din viaţă fostul prim-ministru Ion Ciubuc

Cel de-al treilea prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Ciubuc, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani,  în urma unei boli incurabile.

Ion Ciubuc a îndeplinit funcția de prim-ministru al Republicii Moldova în anii 1997-1999, în două guverne succesive.  A părăsit funcția la 1 februarie 1999 și astfel pleca de la putere primul guvern instalat de Coaliția de centru dreapta – Alianța pentru Democrație și Reforme.

Până în anul 1990 a deținut funcția de vicepreședinte al Complexului agro-industrial al RSS Moldovenească.

Între anii 1990-1991 Ion Ciubuc este prim-viceministru al economiei naționale al RSS Moldova. La 27 decembrie 1994 Ion Ciubuc eera numit în funcția de Președinte al Curții de Conturi.

Pentru activitatea îndelungată și rodnică în organele financiar-bancare, contribuție substanțială la prefecționarea controlului economico-financiar și înalt profesionalism, Ion Ciubuc a fost decorat la 31 decembrie 1996 cu Ordinul „Gloria Muncii”.

După retragerea din activitatea politică, a deținut funcția de director al companiei “Interagroinvest”.

Foto: Timpul.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.