Justiția îl îmbolnăvește: Ilan Șor nu s-a prezentat la prima ședință de la Curtea de Apel, acuzând probleme de sănătate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul de orhei Ilan Șor, condamnat la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii, nu s-a prezentat astăzi la prima ședință de la Curtea de Apel. Avocatul și procurorul au fost informați telefonic despre faptul că primarul de Orhei nu se simte bine.

Conform TV8, cu întârziere s-a prezentat la ședință și avocatul lui Șor, Iulian Balan, care a motivat absența primarului de Orhei din motive de sănătate, fără a prezenta însă un certificat care ar cofirma acest lucru. Iulian Balan a declarat că va solicita ca Ilan Șor să fie declarat nevinovat.

Procurorii susțin că la următoare ședință vor solicita un act care să confirme starea de sănătate a primarului de Orhei.

„Dosarul Șor” la Curtea de Apel este examinat de un nou complet de judecată, după ce primul complet s-a abținut de la examinare.

Astfel, judecător-raportor pe caz este Svetlana Balmuș, iar din complet mai fac parte Igor Mânăscurtă și Oxana Robu. Dosarul a fost redistribuit acestor magistrați după ce doi din trei membri ai primului complet de judecată au declarat autorecuzare. Xenofon Ulianovschi s-a autorecuzat după ce presa a scris că magistratul este tatăl noului ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii. Sentința motivată de condamnare a lui Șor de către Judecătoria Chișinău a fost redactată în iulie 2017. Cu toate acestea, dosarul a „încremenit” pe masa judecătorilor timp de mai bine de șase luni, chiar dacă atât avocații omului de afaceri, cât și procurorii au contestat hotărârea primei instanțe. Magistratul Andrei Niculcea afirma anterior că transmiterea dosarului a fost tergiversată din cauza traducerii sentinței în limba rusă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...