O delegaţie a Comisiei de la Veneţia, în vizită la Chişinău pe subiectul sistemului mixt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia şi-a început în această dimineaţă vizita oficială în Republica Moldova pentru a discuta cu factorii de decizie de la Chişinău despre modificarea sistemului electoral în Republica Moldova prin votul comun al PD, PSRM şi PPE, în pofida recomandărilor anterioare ale Comisiei de a nu-l modifica. Pe parcursul zilei, membrii delegaţiilor vor avea mai multe întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, dar şi cu fracţiunile parlamentare.

Astfel, experții Comisiei au avut deja o întâlnire cu președintele Parlamentului Andrian Candu. Pentru ora 10.00, membrii delegaţiei au planificată o întrevedere comună cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare PLDM, PCRM și PL.

Reprezentanții fracțiunii parlamentare a PSRM au planificată întrevederea cu delegația Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR, pentru ora 11.15, iar cei ai fracțiunii parlamentare PDM și grupului parlamentar Popular European, pentru ora 12.15.

Întrevederile cu reprezentanţii parlamentului au loc cu uşile închise, reprezentații mijloacelor mass-media având acces, la toate întrevederile, doar pentru filmări protocolare.

De asemenea, potrivit anunțului publicat pe site-ul Comisiei de la Veneția, sunt planificate întrevederi cu reprezentanții societății civile, membrii Comisiei Electorale Centrale și ai Comisiei pentru formarea circumscripțiilor electorale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...