Top 50 branduri auto care au vândut cele mai multe autovehicule în 2017

Continuăm să analizăm totalurile anului 2017 în materie de vânzări auto la nivel global. Datorită partenerului Focus2move şi a statisticilor pe care ni le furnizează avem ocazia să aflăm numărul impunător de maşini pe care piaţa le solicită anual.

După ce v-am relatat despre rezultatele atinse în anul care a trecut de către 25 cele mai mari grupuri auto, acum am decis să pătrundem mai adânc în informaţii şi să găsim 50 branduri care au făcut şi au vândut cele mai multe maşini în 2017.

Clasamentul mondial al mărcilor de autovehicule în 2017 a fost condus de Toyota. Datorită accelerării vânzărilor în a doua jumătate a anului, Honda a depășit Nissan. Sud-coreenii de la Hyundai se află în cădere liberă datorită pierderilor semnificative raportate în China. Iar brandurile cu cea mai rapidă creştere sunt Roewe și Geely din acelaşi stat chinez.

Piața globală a automobilelor devine din ce în ce mai dependentă de dinamica internă de pe piața chineză. Doar în 2016 puţin peste 30 la sută din volumul total de vânzări la nivel mondial au fost realizate în China. În context, şi piața americană a demonstrat că este în orice moment cel mai înalt nivel și a încheiat anul 2017 cu o propulsie pentru o creștere ulterioară în 2018.

Piața globală a vehiculelor ușoare a încheiat anul 2017 cu un nou record, pentru al șaptelea an consecutiv. În total s-au vândut circa 94.5 milioane de vehicule, o creștere cu 2.2% față de anul precedent!

FOTO: thetruthaboutcars.com

La nivel de branduri, conducerea companiei japoneze Toyota este necontestată, cu vânzări record în 2017 de peste 8.7 milioane de maşini, aceasta fiind o creștere cu 2.4% faţă de anul trecut. Volkswagen a fost al doilea, cu o viteză mai mare, dar cu puţin peste 6.83 de milioane de unități.

Ford a pierdut 1.2% pe piaţa din SUA, Marea Britanie şi China, livrând un total de puţin peste 6.1 milioane de maşini. Pentru locul patru se va da în continuare o bătălie strânsă între Honda şi Nissan.

Sud-coreenii se confruntă pentru prima dată într-un deceniu cu scăderi semnificative a nivelului de vânzări. Ambele mărci, Hyundai şi KIA, au pierdut în 2017 aproape jumătate din numărul normal de vânzări în China, poziționându-se în acest clasament pe locurile 6 şi 8.

Chevrolet a fost al șaptelea anul trecut, cu puţin peste 4.1 milioane de vânzări, în timp ce Renault şi Mercedes-Benz au crescut destul de mult comparativ cu 2016.

Top 50 branduri auto care au vândut cele mai multe maşini în 2017:

Datele din raport includ vânzările de maşini comerciale grele şi autobuze.

Clasamentul Focus2move a fost realizat utilizând date colectate din peste 300 de surse, inclusiv de la toți furnizorii oficiali (alături de ministere locale ale transporturilor sau asociații de producători de autoturisme).

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/