/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Ilan Șor s-a îmbolnăvit… subit. Încă doi magistrați au refuzat să examineze dosarul de la Curtea de Apel

missing
29 ianuarie 2018, ora 18:07

Avocatul lui Ilan Șor nu a putut oferi mai multe detalii nici procurorilor, nici presei.

„Am fost informat telefonic că, din cauza stării de sănătate, nu se poate prezenta la ședința de astăzi. -Domnul Șor este internat în spital? -Nu. Din câte cunosc eu nu. Dar lucrul acesta urmează să-l confirm ulterior”, a spus Iulian Balan, avocatul lui Ilan Șor.

„Eu am să solicit la ședința următoare să fie prezentate materiale confirmative”, a menționat procurorul Andrei Băieșu.

Astfel, ședința a fost amânată pentru 12 februarie. Ilan Șor a fost recunoscut vinovat de spălare de bani și înșelăciune prin abuz de încredere, iar la 21 iunie 2017 a fost condamnat la 7 ani și jumătate de pușcărie în penitenciar de tip semi-închis. Timp de aproape jumătate de an, dosarul său s-a prăfuit la Judecătoria Buiucani deoarece nu avea cine să traducă sentința motivată. Ulterior dosarul a fost transmis totuși în instanța de apel.

Magistrații însă nu au început examinarea deoarece completul de judecători s-a schimbat deja de două ori. Patru magistrați au declarat abținere in acest caz. Primii care au refuzat să examineze dosarul lui Ilan Șor au fost Xenofon Ulianovschi și Silvia Vrabie. Ulterior și judecătorii Oxana Robu și Igor Mânăscurtă s-au abținut. În cele din urmă, cauza primarului de Orhei a ajuns pe masa magistraților Cristian Teleucă, Alexandru Spoială și Svetlana Balmuș.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram