În weekend, incendiile au luat viața a trei persoane

În weekend, trei persoane și-au pierdut viața în incendii după ce au fost încălcate regulile antiincendiare. Primul caz în care a decedat o femeie în vârstă de 91 de ani a avut loc ieri în satul Doina, raionul Cahul.

Un incendiu a mistuit lenjeria de pat, iar în interiorul încăperii a fost găsit cadavrul proprietarei. Pompierii nu au fost solicitați pentru intervenție, întrucât focul s-a autostins însă ulterior specialiștii au fost solicitați pentru investigații.

Din primele cercetări se presupune că incendiul a izbucnit în urma exploatării cu defecțiuni a sobei din casă.

Un alt caz tragic a avut loc în localitatea Grimești, raionul Briceni. Aici un bărbat în vârstă de 64 de ani a decedat după ce cel mai probabil a adormit cu țigara aprinsă. În urma incendiului a fost afectat bunurile materiale din interiorul unei odăi.

Tot imprudența în timpul fumatului a făcut o victimă la Călăraș. Aici un bărbat în vârstă de 56 de ani a murit în propria locuință. Incendiul s-a autostins, iar cadavrul acestuia a fost depistat de vecini. Primele cercetări arată că incendiul ar fi pornit de la o țigară nestinsă.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să evite fumatul în locuințe. În caz de situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze 901.

Conform datelor statistice ale IGSU de la începutul anului în Republica Moldova au avut loc 158 de incendii în care au decedat 23 de persoane.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.