Tema aleasă pentru anul acesta este „jocul” şi numeroşi spectatori au asistat, sâmbătă noapte, la o defilare a gondolelor iluminate care au transportat acrobaţi pe picioroange, paiaţe şi animale exotice.

Deşi nu a fost încă inaugurat oficial - anul acesta festivităţile vor avea loc între 3 şi 13 februarie - spectacolul de pe Cannaregio, unul dintre canalele Veneţiei, care face legătura cu Gran Canal, a fost o avanpremieră a sărbătorii.

Tema aleasă de organizatori pentru ediţia de anul acesta poate avea numeroase interpretări - „forme dintre cele mai complexe de distracţie cum sunt teatrul şi arta circului”.

 Pentru Marco Maccapani, directorul artistic, ediţia de anul acesta a Carnavalului de la Veneţia este „un omagiu adus circului, această formă de spectacol antic rezultată din stupoare, tehnică, acrobaţie şi magie”, potrivit AFP citat de eluniverso.com. 

Organizatorii propun concursuri de costume şi măşti, regate, expoziţii şi concerte, iar pe 4 februarie va avea loc tradiţionalul „Zbor al Îngerului”.

Această tradiţie presupune ca cea care a câştigat ediţia anterioară dintre 12 cele mai frumoase femei din Veneţia să se lanseze, susţinută de un cablu, de pe vârful clopotniţei din San Marco pentru a ateriza în piaţă.

Carnavalul de la Veneţia a fost creat în 1162, după o campanie militară. A fost dat uitării timp de mai multe decenii, până când municipalitatea l-a reluat în 1980.

Peste 3 milioane de vizitatori ajung în Veneţia, în fiecare an, în această perioadă. Oraşul primeşte în fiecare an aproximativ 30 de milioane de turişti.