PL şi PNL au început negocierile pentru formarea unui bloc comun pentru alegerile 2018

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anul electoral se pare că aduce două partide mai aproape unul de altul. Potrivit Curentul.md, conducerea Partidului Liberal și a Partidului Național Liberal s-a întâlnit de câteva ori de la început de an pentru a discuta crearea unei alianţe pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Deputatul liberal Ion Apostol a mărturisit pentru sursa citată că partidul pe care îl reprezintă nu are de gând să colaboreze cu alte formaţiuni politice cu pretenţii unioniste, decât cu Partidul Naţional Liberal.

„Purtăm tratative doar cu PNL, care ne pare nouă cât de cât mai credibil. Alte partide, sunt nişte făcături, ce au plecat de la noi şi de la PLDM, şi acum sunt ţinuţi la comanda PD-ului”, a precizat Apostol.

Și liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, a confirmat că se duc tratative. „Am avut câteva întâlniri la nivel de conducere, cu secretarul general şi cu preşedintele Partidului Liberal. Am discutat despre coagularea şi coordonarea forţelor europene-unioniste, şi cred că ar fi mai bine ca mai multe partide să se unească într-un bloc comun, ca să opună rezistenţă guvernării şi Partidului Socialiştilor”, a precizat ea.

În acelaşi timp, lidera PNL spune că partidul pe care îl reprezintă, se atârnă cu empatie faţă de poziţia categorică al celor din PL.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...