Cum milioanele de la Aeroportul Chișinău au „zburat” la administrația președinției Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat în 2013, devenind unul dintre cele mai scumpe proiecte de parteneriat public-privat al Republicii Moldova, cu risc de prejudiciere a bugetului de stat. În timp ce potrivit autorităților cursul investițiilor merge strună, iar lucrările sunt date cu succes în exploatare, pe parcursul perioadei de implementare a proiectului au existat mai multe suspiciuni privind sursa de finanţare a lucrărilor de modernizare, cât şi asupra faptului că banii încasaţi de Avia Invest pentru diverse servicii aeroportuare sunt scoşi din ţară, scrie Mold-street.md.

În martie 2015, Procuratura Anticorupţie, a iniţiat o urmărire penală pe abuzul în serviciu, comis în anii 2013-2015, de conducerea Avia Invest SRL, care a provocat companiei prejudicii în proporţii deosebit de mari.

Potrivit unui dosar examinat în aprilie 2016 de Judecătoria Buiucani din Chișinău, procurorii au depistat că factori de decizie de la Avia Invest SRL, „folosind situaţia de serviciu în interes material şi personal (…), au transferat fictiv o parte din profitul întreprinderii companiilor afiliate, prin ce au cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice şi/sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice”.

Schema de operare

În anii 2013-2015, întreprinderea de stat Air Moldova a transferat pe conturile Avia Invest 256,1 milioane lei drept plată pentru deservirea solului şi plata pentru taxa de modernizare. Avia Invest însă, invocând plata pentru diverse servicii şi mărfuri a transferat banii la alte companii afiliate lui Ilan Shor, preşedintele Consiliului de Administraţie al Avia Invest. Majoritatea operaţiunilor au avut loc în perioada decembrie 2014-martie 2015.

De exemplu, în perioada 27 decembrie 2014-30 martie 2015, Avia Invest transferă în calitate de împrumut firmei Nobil Air SRL suma de 109,6 milioane lei. Banii ajung însă sub formă de credit la Airklassika Group, care îi converteşte în dolari şi îi transferă deja pe contul Întreprinderii Unitare Federale de Stat „Центр финансового и правового обеспечения” (Centrul de asigurare juridică şi financiară traducere din rusă) a Administraţiei Preşedintelui Federaţiei Ruse.

În aceeași perioadă pe conturile întreprinderii din Rusia mai ajung şi alte sume, aplicând aceeaşi schemă. Astfel în perioada 16 decembrie 2014-30 martie 2015, Avia Invest transferă la contul Moldclassica International circa 67,7 milioane de lei – ca returnare a împrumutului.

Moldclassica International transferă banii firmei Dufremol SRL, ca plată pentru marfa duty-free. Ultima utilizează o parte din banii primiţi pentru procurarea mărfii, iar 8,25 milioane lei îi transferă pe contul Airklassika Group, care îi converteşte în dolari şi o transferă pe contul întreprinderii „Центр финансового и правового обеспечения”.

Procurorii au mai depistat că mijloace financiare în valoare totală de 4,1 milioane de dolari şi şase milioane de euro, care provin de la Air Moldova ca plată pentru achitarea taxei de deservire a solului şi taxei de modernizare, au fost externalizate de către factorii de decizie ai Avia Invest prin intermediul societăţii Aviaconsulting, către compania Stanlex Impex LP din Marea Britanie. Aceasta a fost dizolvată însă în aprilie 2016.

În acelaşi timp în patru ani, de când a luat în concesiune Aeroportul, firma Avia Invest SRL şi-a schimbat de câteva ori proprietarii. La fel s-au schimbat şi beneficiarii. Cel mai recent acţionar majoritar este Komaksavia Airport Invest Ltd din Cipru, cu 95%, iar singurul fondator al companiei care mai amintește direct de legătura cu Rusia, Habarovski Aeroport (Aeroportul Habarovsk), deţine doar 5% din capitalul social.

Citiți mai multe despre beneficiari și despre întreaga schemă pe mold-street.md.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...