Statele Unite extind sancțiunile la adresa Rusiei în legătură cu situația din estul Ucrainei și Crimeea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

SUA și-au extins vineri sancțiunile la adresa Rusiei în legătură cu situația din estul Ucrainei și anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova (martie 2014), vizând o nouă serie de responsabili ruși și „miniștri” separatiști, relatează AFP și Reuters.

Aceste sancțiuni financiare vizează 21 de persoane, între care un ministru adjunct al energiei, și nouă entități, a anunțat Trezoreria SUA, potrivit Agerpres.

Printre oficialii incluși pe lista lărgită cu sancțiuni figurează ministrul adjunct al energiei din Rusia, Andrei Cerezov, și un șef de departament din cadrul aceluiași minister. Ei au făcut deja obiectul unor sancțiuni pentru deturnarea a patru turbine fabricate de Siemens către Crimeea pentru a furniza energie electrică în teritoriul anexat de Rusia. Includerea companiei ruse Power Machines, care colaborează cu Siemens, pe această listă cu sancțiuni se pare că are legătură tot cu problema celor patru turbine.

Serghei Topor-Gilka, director general al Technopromexport, o filială a conglomeratului de stat rus Rostec și cumpărător de turbine, este de asemenea vizat de măsurile SUA.

Transferul turbinelor în Crimeea vara trecută a fost contrar contractului de vânzare, explică Trezoreria SUA, apreciind că acestea riscă „să contribuie la anexarea Crimeii de către Rusia prin furnizarea unei surse independente de energie în Crimeea și Sevastopol”.

Dintre entitățile sancționate, Reuters mai menționează multiple subsidiare ale producătorului de petrol Surgutneftegaz.

Potrivit TASS, Statele Unite au adăugat pe lista cu sancțiuni 12 organizații care, potrivit Washingtonului, au legătură cu Surgutneftegaz, companie vizată de sancțiunile SUA și UE din 2014.

„Guvernul american este hotărât să prezerve suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și îi vizează pe cei care încearcă să submineze acordurile de la Minsk, semnate la începutul anului 2015 pentru rezolvarea conflictului izbucnit în primăvara lui 2014 și care continuă”, subliniază secretarul Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, într-un comunicat.

„Cei care furnizează bunuri, servicii sau susțin material persoane și entități sancționate de SUA pentru activitățile lor în Ucraina se expun la rândul lor sancțiunilor americane”, avertizează șeful Trezoreriei.

Dar noile măsuri se referă în primul rând la 11 responsabili separatiști: „miniștri” în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk (estul Ucrainei), precum și la „guvernatorul” orașului-port Sevastopol din Crimeea, toți acuzați de acțiuni provocatoare sau de exercitarea unor funcții guvernamentale în teritoriul ucrainean fără autorizația Kievului.

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a avertizat la 18 ianuarie că Rusia va răspunde posibilei extinderi a sancţiunilor de către partea americană la sfârşitul lunii ianuarie, fără să ofere detalii, potrivit Vzgliad.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...