Silvia Radu vrea să demonstreze că nu aruncă vorbe în vânt. A sădit un brad de 850 de lei în locul celui tăiat ilegal pentru instalarea în PMAN

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În pofida iernii şi a temperaturii de circa 7 grade cu minus, primarul interimar al capitalei, Silvia Radu, vrea să demonstreze că se ţine de cuvânt. Astfel, Primăria municipiului Chişinău anunţă despre plantarea, astăzi, a unei alei de brazi pe teritoriul Parcului „Dendrariu”. Comunicatul Primăriei precizează expres că unul dintre cei 22 de brazi plantaţi a fost achitat din sursele proprii ale Silviei Radu.

Este de menţionat că, deşi se spune că primarul interimar a participat personal la plantare, aceasta nu apare în nici într-o poză pusă la dispoziţia presei.

Vedeţi şi: (DOC) O brad frumos și…ilegal; Pomul din PMAN a fost tăiat contrar legii, iar Silvia Radu a scăpat de sancțiune

Potrivit comunicatului, în total, au fost sădiţi 22 de molizi argintii. Brazii plantaţi sunt cu bulgăre de pământ, au 10 ani și o înălțime de 2 – 2,5 metri fiecare. Aceștia au fost sădiţi ca și compoziție de landșaft din arbori de conifere. Costul unui puiet este de 850 lei, fiind achiziționați de la o pepinieră din oraşul Bălți. „De menţionat că 21 de copaci au fost procurați din sursele ÎM „Asociaţia de gospodărire a spațiilor verzi”, iar unul din sursele proprii ale primarului general interimar al capitalei, Silvia Radu”, se arată în comunicat.

În comunicat se mai specifică că, peste ani, brazii vor putea fi folosiţi ca şi pomi de Crăciun, la sărbătorile de iarnă, în Piața Marii Adunări Naționale. „Prin această acţiune, municipalitatea recuperează acel brad tăiat, în luna decembrie 2017, de pe terenul privat al unui locuitor al municipiului Chişinău și care a ajuns să fie instalat şi împodobit în centrul Chişinăului”, se mai precizează în comunicatul Primăriei.

Potrivit specialiștilor, perioada de iarnă este cea mai favorabilă pentru sădirea coniferelor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...