Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

27 Ian. 2021 / 13:55

Victimele Holocaustului, comemorate la Chişinău

Orice formă de violenţă şi discriminare trebuie condamnată! Îndemnul a venit din partea celor care au comemorat victimile Holocaustului printr-un miting organizat la Chişinău. Rudele victimelor, oficialii si diplomaţii străini au depus flori în memoria celor care şi-au pierdut viaţa din cauza genocidului, relatează Mesager.

Anul acesta se împlinesc 76 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regimul nazist german a ucis şase milioane de evrei. Unul dintre puţinii supravieţuitori din ţara noastră este Iosif David Belous. Era doar un copil când a fost dus în lagărul de concentrare alături de mamă şi fraţi. Acum îşi aminteşte cu durere despre ororile acelor timpuri.

„Cei care au decedat în acea perioadă nu au meritat acea soartă. Noi, cei care am fost eliberaţi, trăim şi pentru copii, tinerii sau bătrânii care nu au reuşit să supravieţuiască”, a menţionat  Iosif David Belous.

În fiecare zi, trebuie să acţionăm pentru a combate orice formă de ură, de xenofobie, de rasism, susţin reprezentanţii comunităţilor evreieşti şi rome din ţara noastră. 

„ Este o zi de comemorare şi conştientizare a gravităţii celor întâmplate, dacă nu o să ne amintim de această tragedie, atunci generaţiile viitoare nu vor cunoaşte despre aceasta”, a declarat Shimson Daniel Isakson, reprezentant comunitatea evreiască.

 Mai mulţi oficiali şi ambasadori acreditaţi în Republica Moldova au depus  flori la monumentul ridicat în memoria victimelor. 

Preşedintele Maia Sandu a declarat că astăzi comemorăm oamenii pe care i-am pierdut cu toţii, oameni care ar fi putut scrie istorie de-a lungul timpului. De asemenea, şi-a exprimat solidaritatea faţă de comunitatea evreilor şi romilor.

„Speranţele noastre, ale tuturor, sunt ca niciodată să nu se mai ajungă la acel nivel de degradare umană care a permis această tragedie. Astăzi comemorăm oamenii pe care i-am pierdut cu toţii. Am pierdut nu doar părinţi, copii, bunici, rude. Întreaga omenire a pierdut oameni de ştiinţă, oameni de cultură, inventatori, antreprenori. Nimeni nu poate alina durerea prin care au trecut atâtea familii. E greu să găsim acţiuni potrivite pentru a repara injustiţia făcută. Datoria noastră a tuturor este să transmitem următoarelor generaţii amintirea tragică a acelor vremuri şi să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete”, a declarat Maia Sandu.

Preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a menţionat că Holocaustul a fost una dintre cele mai tragice pagini din istoria europeană.

„Puţini au putut supravieţui în urma maşinăriei naziste. Aproape şase milioane de bărbaţi, femei, bătrâni, copii au fost ucişi. Din păcate, nici astăzi nu sunt conştientizate pe deplin ororile fascismului”, a menţionat preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

 La rândul său, primarul general, Ion Ceban, a subliniat că datoria noastră, a fiecărui cetăţean în parte, este să păstrăm memoria şi să nu permitem repetarea Holocaustului.

„Este atât de regretabil că milioane de oameni au avut de suferit din cauza unor ideologii care nu ar trebui să fie admise. În această zi, avem datoria să comemorăm şi să facem tot posibilul ca astfel de lucruri să nu poată fi abordate, preluate vreodată. Este de datoria noastră să transmitem generaţiilor următoare că trebuie să fim toleranţi, că nu avem dreptul la astfel de atitudini şi că nimeni nu poate face aşa ceva cu viaţa unui om şi mai ales cu viaţa a milioane de oameni”, a subliniat edilul capitalei, Ion Ceban.

Şi mai mulţi politicieni au adus un omagiu victimelor. Fostul preşedinte, Igor Dodon, a declarat că Holocaustul a devenit o lecție pentru omenire, un simbol al tragediei și durerii.  Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost instituită in 2005 de Adunărea Generală a Naţiunilor Unite. 

Comentarii