Nume
Parola
Vizualizări: 5460
Universitatea din Bălți i-a acordat titlul Doctor Honoris Causa dlui Vlad Pâslaru
Bălți, 24 Ianuarie 2018 — Senatul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți i-a acordat, miercuri, 24 ianuarie a.c., titlul onorific Doctor Honoris Causa lui Vlad Pâslaru, dr. hab. în pedagogie, prof. univ. cercetător științific, coordonator la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei.

Dr. hab., prof. univ. Vlad Pâslaru a devenit al 33-lea Doctor Honoris Causa al Universității din Bălți. Titlul de Doctor Honoris Causa al USARB i-a fost acordat lui Vlad Pâslaru urmare a demersului Consiliului Facultății de Științe ale Educației, Psihologiei și Arte a USARB, care a fost aprobat de Senatul instituției.

Titlul onorific i-a fost acordat savantului pentru o serie de contribuții în domeniul științei, inclusiv pentru conceptualizarea școlii naționale în Republica Moldova, fondarea școlii științifice în domeniul Educației lingvistice și literare; elaborarea unor lucrări științifice de referință în domenii precum educația literar-artistică, filosofia educației, educația interculturală, educația pentru democrație, educația pentru identitate ș.a. De asemenea, titlul de Doctor Honoris Causa al USARB i-a fost acordat lui Vlad Pâslaru și pentru formarea câtorva generații de profesori, cercetători, dr. în științe pedagogice, și pentru promovarea imaginii USARB.

Laudatio în onoarea savantului a fost prezentat de dr., conf., univ., Lora Ciobanu, decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologiei și Arte a USARB, care a menționat că zecile de cărți și studii fundamentale, manuale și programe școlare, crestomații și materiale didactice în ajutorul școlii naționale semnate de către Vlad Pâslaru au intrat demult în conștiința învățătorilor și elevilor din țară. „Acordarea titlului Doctor Honoris Causa, cea mai înaltă distincție pe care o acordă USARB, reprezintă o recunoaștere explicită a valorii profesionale, academice și a prestigiului științific al lui Vlad Pâslaru”, a menționat Lora Ciobanu.

În cadrul ceremoniei de acordare a titlului onorific, Vlad Pâslaru a prezentat discursul de învestitură pe tema – „Frumosul ca triadă a ființei umane” în care a prezentat punctul său filosofic de vedere asupra rolului și misiunii prin creație a omului. „Pentru a deveni o ființă spirituală, adică creatoare, omul este îndumnezeit cu instrumentele „a fi”-ului: limba și gândirea”, a menționat savantul.

Rectorul USARB, prof. univ., dr. hab. Ion Gagim a menționat în discursul său că Vlad Pâslaru este unul dintre puținii savanți care formulează probleme și întrebări fundamentale atât asupra educației literar-estetice, cât și asupra educației în general. „Soluția fundamentală propusă de Vlad Pâslaru este frumosul. Acel frumos, care a creat omenirea, a creat omul ca om și l-a însoțit în procesul de evoluție”, a menționat rectorul Ion Gagim.

Vlad Pâslaru este considerat întemeietor al şcolii știinţifice „Educaţia lingvistică şi literară” și unul dintre conceptorii de bază ai şcolii naţionale în Republica Moldova. Vlad Pâslaru s-a născut la 24 ianuarie 1948 în localitatea Crocmaz, Ștefan Vodă. A absolvit Facultatea de Litere a actualei Universități Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă