Zilele libere se schimbă: Bugetarii vor avea tocmai patru mini-vacanţe în martie, aprilie şi decembrie 2018

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi un proiect de lege elaborat de ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, prin care, în acest an, zilele de 9 martie, 30 aprilie, 24 decembrie și 31 decembrie 2018 au fost declarate zile de odihnă, iar zilele de 3 martie, 21 aprilie, 15 decembrie și 22 decembrie 2018 – zile de lucru.

Este de menţionat că data de 9 martie este vineri, iar astfel, bugetarii vor avea o mini-vacanţă în perioada 8-11 martie. Totodată, 30 aprilie este zi de luni, însă marţi, 1 mai, este zi de odihnă, iar astfel bugetarii beneficiază de o altă mini-vacanţă în perioada 28 aprilie – 1 mai. Nu în ultimul rând, 24 decembrie, ajunul Crăciunului pe stil nou, dar şi 31 decembrie, în 2018 vor fi în zile de luni, iar astfel, bugetarii vor avea alte două mini-vacanţe consecutiv în perioadele 22-25 decembrie şi respectiv 29 decembrie – 1 ianuarie 2019.

Toate zilele libere de recuperare vor fi în zile de sâmbătă.

Potrivit notei informative a proiectului hotărârii Guvernului „Cu privire la transferul unor zile de odihnă în anul 2018”, propunerea vine în scopul organizării optime a timpului de muncă şi de odihnă, iar astfel, se va menţine balanţa timpului de lucru pentru lunile respective.

În context, premierul Pavel Filip a declarat că „este bine ca această decizie (privind stabilirea zilelor de odihnă – n.r.) să fie luată la început de an, pentru ca toți să își programeze agendele așa cum vor”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...