Cum au ajuns 1500 de moldoveni să „locuiască” într-un apartament cu 2 camere din Galați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat de 43 de ani, din Galaţi, a fost reţinut şi s-a ales cu dosar penal, după ce a luat în spaţiu, în mod fictiv, într-o casă cu două camere, aproape 1.500 de cetăţeni moldoveni.

Bărbatul, care deţine o casă cu două camere în municipiul Galaţi, ar fi făcut, în nenumărate rânduri, declaraţii necorespunzătoare adevărului, în faţa funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Galaţi, completând formularul prin care primea în spaţiu, la adresa unde locuia, cetăţeni din Republica Moldova, potrivit reprezentanţilor IPJ Galaţi.

În schimbul obţinerii de foloase materiale, bărbatul ar fi facilitat, în acest mod, obţinerea domiciliului scriptic, în municipiul Galaţi, unui număr de 1.489 cetăţeni moldoveni, astfel încât aceştia să poată obţine cetăţenia română, potrivit libertatea.ro.

Cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate luni, poliţiştii au ridicat din casa bărbatului mai multe documente şi înscrisuri, precum şi sumele de 2.795 euro şi 700 lei.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, poliţiştii făcând în continuare cercetări pentru fals în declaraţii, în formă continuată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...