În cadrul discuţiilor, acesta a spus că o decizie în cadrul partidului va fi luată în urma alegerilor.  După spusele lui Ţurcanu, o colaborare cu PD ar fi posibilă dacă din partid va pleca Vladimir Plahotniuc. La acest subiect, în cadrul Partidului Democrat se va discuta, dar astfel de condiţii sunt inacceptabile, scrie NewsMaker.

„Acum este straniu să vorbim despre anumite coaliţii. Nu exclud colaborarea cu toate forţele politice. În orice caz, o decizie va fi luată în urma alegerilor”, a spus Vladimir Ţurcanu.

„Politica întotdeauna presupune negocieri. Partidul Democrat este deschis pentru colaborare cu diferite formaţiuni, dar fără anumite condiţii din partea partidelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari.

Referindu-se la declaraţia lui Ţurcanu, vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, a declarat că „întâlnirile nocturne de la GBC, înconjurate de corupţia politică din Moldova, se transformă într-o prietenie deschisă. Este nevoie ca Candu, Botnari sau Ţuţu să ocupe formal rolul lui Plahotniuc şi se poate de făcut coaliţie. Iar pentru „interesele poporului” şi în condiţiile de criză politică îndelungată, socialiştii vor găsi argumente pentru îmbrăţişări cu Plahotniuc. Vedem că nici democraţii nu sunt împotrivă”.

„Dacă ne uităm atent la arena politică din RM, mai ales în ultimul an, atunci vedem concubinajul productiv dintre PD şi PSRM. Au împărţit Moldova Gaz, fotoliile ambasadorilor şi judecătorilor, fluxurile financiare care vin în urma furnizării energiei electrice, publicitatea TV. Proporţiile fiind: 80 la sută pentru Plahotniuc şi 20 la sută pentru Dodon.  Într-un mod criminal au schimbat şi sistemul electoral, pentru a se salva de cătuşe”, a mai menţionat vicepreşedintele Platformei DA. 

Totodată, Alexandru Slusari spune că după 2018, PD şi PSRM vor putea să nu se mai ascundă după lupta geopolitică şi vor face o coaliţie pentru o ţară mafiotizată.