Andrian Candu s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta a II a Danemarcei

Președintele Parlamentului Andrian Candu s-a întâlnit astăzi cu Majestatea Sa Margareta a II a Danemarcei la reședința regală Palatul Amalienborg. Potrivit constituției, Regina Margareta este și șeful statului.

Regina s-a arătat interesată de evoluțiile din Republica Moldova și a încurajat autoritățile să continue reformele pentru beneficiul cetățenilor. Andrian Candu a urmărit ulterior schimbarea gărzii la Palatul Amalienborg, considerată una din cele mai strălucite ceremonii și una din atracțiile principale ale Copenhagen.

Tot astăzi, președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu reprezentanții comisiilor parlamentare, inclusiv Mogens Lyk, comisia pentru politică și pentru afaceri externe. La întrevederea cu Magni Arge, președintele comisiei Insulei Faroe și membii acesteia s-a discutat despre funcționarea autonomiilor, putere locală și echilibrul în chestiuni delicate.

De menționat că deși sunt cetățeni ai Danemarcei, locuitorii Insulei Faroe nu sunt cetățeni UE și nu beneficiază de facilitățile comerciale în raport cu spațiul comunitar asemeni Danemarcei. Totodată, Insula Faroe este parte a NATO, împreună cu Danemarca.

Andrian Candu a discutat despre noi proiecte și oportunități de extindere a colaborării între țările noastre la întrevederil de la oficiul prim-ministrului Regatului Danemarcei.

”Scopul nostru este să implementăm angajamentele asumate odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Cele mai mai provocări țin nu doar de bani, dar în primul rând, de expertiză și experiență”, a menționat președintele Parlamentului. El s-a referit la legislația pentru integritate, situația politică internă, precum și riscurile de securitate la care este supusă Republica Moldova și acțiunile întreprinse de autorități pentru protejarea cetățenilor.

Președintele Parlamentului efectuează o vizită oficială în Regatul Danemarcii în perioada 21-24 ianuarie curent.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.