Milioanele familiei Valentinei Buliga, obținute din contracte cu statul; Cu ce se ocupă firma lui Alexei Buliga

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Timp de un un an, firma condusă de Alexei Buliga, soțul deputatei democrate Valentina Buliga, a câștigat șapte contracte de achiziții publice în valoare de 1 milion 425 de mii de lei. Firma s-a angajat să colecteze, să transporte și să neutralizeze deșeurile medicale din cinci spitale din țară.

Firma „Ecostat” SRL a fost fondată în luna martie 2015 de către Leonid Negru și Radu Baltag, ultimul fiind și administratorul afacerii timp de un an și jumătate. În luna octombrie 2016, s-a schimbat administratorul, astfel că la conducerea firmei a venit Alexei Buliga. Firma activează în domenii de activitate precum colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor medicale, dar prestează și servicii de decontaminare.

Citeşte şi: Pensionarul din Glodeni, care ar fi lovit-o pe Buliga, obligat să achite o amendă de patru mii de lei

Potrivit portalului Agenției Achiziții Publice, de la înființare și până în luna octombrie 2016, această firmă nu câștigase nici un contract de achiziții cu vreo instituție publică. Concursurile de achiziții au început să fie câștigate la doar o lună de la venirea lui Alexei Buliga în funcția de administrator, conform unei investigații a portalului Moldova Curată.

Astfel că în luna noiembrie 2016, firma „Ecostat” deja a câștigat primul concurs. Rezultatul – un contract în valoare de 180 de mii de lei încheiat cu Spitalul Raional Hâncești. Peste trei luni firma a mai încheiat un contract cu același spital. De data aceasta, firma condusă de Alexei Buliga a beneficiat de un contract în valoare de 202 mii de lei.

Două contracte de achiziții în valoare totală de 148 de mii de lei au fost încheiate cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile.

Încă trei contracte de achiziții au fost câștigate anul trecut cu alte trei instituții medicale din țară: Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, Spitalul Clinic Municipal Bălți și Institutul Mamei și Copilului din capitală. Contractul cu ultima instituție a fost de jumătate de milion de lei.

Întreaga investigație poate fi citită aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...