Alexandrina Robu este preşedinta Comitetului Femeilor Antreprenoare din cadrul UE, parte a JEUNE – cea mai mare organizaţie a tinerilor antreprenori din Uniunea Europeană.

Basarabeanca se declară onorată că această instituţie i-a acordat vot de încredere şi afirmă că este extrem de fericită că, în persoana ei, R. Moldova deţine pentru prima dată o funcţie în conducerea acesteia. În plus, tânăra este ofiţer de politici şi evenimente în cadrul Alianţei Europene a Companiilor de Eficienţă Energetică în Construcţii, dar şi preşedinte onorific al clubului „Rotaract” din Chişinău.

Activă, implicată, ambiţioasă

Cine este Alexandrina Robu, cea care încă de pe acum are un început de carieră promiţător peste hotarele R.Moldova?

„Este o tânără activă, implicată, ambiţioasă, care-şi pune scopuri mari şi care munceşte foarte mult pentru a ajuta societatea în care trăieşte. Cred că fiecare emigrant este un ambasador al ţării sale. Şi eu, la rândul meu, mă consider un ambasador al R. Moldova, pentru că oriunde am mers am vorbit despre ţara mea, despre tradiţiile şi cultura acesteia, încercând să pun într-o lumină favorabilă statul în care m-am născut”, îşi începe povestea basarabeanca stabilită în Belgia.

Alexandrinei îi place la nebunie ceea ce face, iar pe lângă funcţiile pe care le deţine, ea mai este implicată şi în alte proiecte, atât de nivel naţional cât şi internaţional, toate dedicate tinerilor.

În timpul studiilor pe care le-a făcut la Colegiul Europei, Alexandrina a contribuit la constituirea Clubului „Rotaract” din Polonia.

A fost bursieră în Brazilia

Este ataşată de familia sa rămasă la Chişinău, dar şi de bunicii care locuiesc într-un sat de pe malul Nistrului. Departe de casă, ea le duce dorul şi vorbeşte cu melancolie în glas despre fiecare dintre ei.

Alexandrina a învăţat la Liceul „Mircea Eliade” din Capitală şi susţine că anume acolo a aflat ce e dragostea de neam şi de limba română. Îi place poezia şi ştie atât de multe versuri că ar putea să le recite ore în şir, mai ales când e vorba de cele scrise de poeţii ei preferaţi: George Coşbuc, Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri.

Iar acum zece ani, pe când era elevă în clasa a XI-a, ea a obţinut o bursă în Brazilia.

„Am fost prima elevă din Moldova care a luat acea bursă. De fapt, republica noastră nici nu era eligibilă, aşa că am depus dosarul în calitate de cetăţean al României. La doar 17 ani, eram departe de părinţi, într-o ţară cu o cultură foarte diferită de cea cu care eram eu obişnuită. Dar am învăţat destul de repede să fiu independentă şi să mă descurc, indiferent de situaţie şi de locul unde mă aflu. A fost o experienţă foarte captivantă, iar noilor mei colegi le vorbeam mult despre Moldova şi despre tradiţiile noastre. Chiar dacă de atunci au trecut zece ani, prieteniile pe care le-am legat acolo durează şi astăzi. Acum câţiva ani, de exemplu, am fost invitată să fiu domnişoară de onoare la nunta surorii fetei care m-a găzduit”, îşi aduce aminte chişinăuianca.

Visa să devină judecătoare, dar…

După ce s-a întors din Brazilia, Alexandrina a studiat Dreptul la Universitatea de Stat din Moldova. Voia să devină judecătoare, însă în cei patru ani de facultate a înţeles că acasă, din cauza sistemului corupt, îi va fi greu să profeseze.

Citiţi continuarea în Jurnal de Chişinău