Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Domnica Manole cere CSM-ului să…

Domnica Manole cere CSM-ului să o restabilească în funcție. Ce argumente aduce ex-judecătoarea

Ex-judecătoarea Domnica Manole cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-și anuleze hotărârea din 4 iulie 2017 prin care a fost declarat incompatibilă cu funcția de magistat și demisă din sistem. Domnica Manole, care a fost eliberată din funcție după ce membrii CSM au audiat în ședință închisă un aviz al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), a adresat la 22 ianuarie o cerere la CSM pe care o argumentează prin faptul că la sfârșitul anului trecut Curtea Constituțională a declarat neconstituțională verificarea judecătorilor de către SIS.

Domnica Manole și avocata acesteia, Viorica Grecu, și-au întemeiat cererea pe Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2017, prin care, au fost declarate neconstituționale normele Legii nr. 271 din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice, în partea ce se referă la verificarea candidaților la funcția de judecător și a judecătorilor în exercițiu.

„Având în vedere prevederile legii, potrivit cărora, Consiliul Superior al Magistraturii examinează contestările magistraţilor în fond, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale ale art. 6 al Convenţiei Europene, iar Curtea Supremă de Justiţie examinează doar în partea ce ţine de drept – ce se referă la procedura de emitere și adoptare a hotărârilor de către CSM, Domnica Manole este îndreptățită să ceară anume Consiliului anularea Hotărârii din 4 iulie 2017, afectată de nulitate odată cu declararea neconstituționalității normelor aplicate demiterii.

Astfel, ex-judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, readuce problema declarării incompatibilității sale cu funcția de judecător și eliberării din sistemul judecătoresc înaintea organului jurisdicțional și de autoadministrare judecătorească în noua componență – Consiliului Superior al Magistraturii, și solicită examinarea cazului său în noul cadru legal, prin efectul neconstituționalității normelor aplicate demiterii, totodată, prin constatarea arogării de către CSM la 4 iulie 2017 a atribuțiilor Colegiului Disciplinar cu depășirea de către Consiliu a competenței sale, stabilite prin Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii”, susține ex-magistrata prin intermediul unui comunicat difuzat presei.

La 14 aprilie 2016. Domnica Manole, judecătoare la Curtea de Apel (CA) Chişinău, anula hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 30 martie 2016 care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi obliga instituţia să iniţieze acel referendum republican.

A doua zi, reprezentanţii CEC au atacat decizia la CSJ, iar peste doar o săptămână, la 22 aprilie 2016, printr-o hotărâre semnată de judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru şi Oleg Sternioală, instanţa supremă anula decizia magistratei Manole ca fiind „ilegală”.

Ulterior, CEC s-a adresat Procuraturii Generale (PG) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cerând investigarea acţiunilor judecătoarei care, la Apel, nu le-a dat dreptate.

În acest context, pe 23 mai 2016, Eduard Harunjen, procuror general interimar, se adresează la CSM, cerând acordul pentru iniţierea urmăririi penale pe numele judecătoarei. Procurorul îşi explică demersul prin faptul că CSJ a constatat că hotărârea Domnicăi Manole a fost luată cu „interpretarea eronată de prima instanţă a unei legi care nu putea fi aplicată, deoarece era abrogată, depăşirea limitelor împuternicirilor de către prima instanţă prin faptul interpretării Constituţiei…”.

Membrii CSM şi-au dat acordul pentru ca procurorii să o ancheteze penal pe Domnica Manole. 

În ședința din 4 iulie 2017, după ce a examinat avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curții de Apel Chișinău Domnica Manole, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât că aceasta nu este compatibilă cu statutul de judecător.

La 21 iulie, președintele Igor Dodon a semnat decretul prin care a oficializat eliberarea din funcție a Domnicăi Manole, iar la 28 iulie, actul a intrat în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial.